Prima pagină » 4 milioane de sticle de bere, strivite cu buldozerul în Nigeria. Consumatorii riscă să fie biciuiți

4 milioane de sticle de bere, strivite cu buldozerul în Nigeria. Consumatorii riscă să fie biciuiți

de către alexandru
2 min citește

Poliția din Kano, un stat din nordul Nigeriei în care se aplică o versiune foarte strictă a legii islamice, a confiscat și distrus peste 3,8 milioane de sticle de bere, informează BBC. Poliția religioasă din regiunea majoritar musulmană și-a intensificat represiunea împotriva drogurilor și a alcoolului.

Sute de poliţişti Hisbah – poliția religioasă din Nigeria – au descărcat 3.873.163 de sticle de alcool în satul Tudun Kalebawa. Băutura fusese confiscată în ultimele luni din camioane care veneau din sudul ţării, unde populaţia este majoritar creştină, iar legea islamică nu se aplică.

Sticlele au fost apoi distruse cu buldozere, sub privirile mulţimii, din care făceau parte şi înalţi oficiali ai Hisbah şi ai guvernului local, care a scandat „Allahu Akbar” (Dumnezeu este mare).

Legea islamică interzice deținerea, vânzarea și consumul de băuturi alcoolice

În cele din urmă, poliţia religioasă a incendiat resturile şi alcoolul, care au ars toată noaptea, după cum au relatat localnicii. „Kano este un stat în care se aplică legea islamică, iar vânzarea, consumul şi deţinerea de băuturi alcoolice sunt interzise”, a declarat şeful Hisbah, Haruna Ibn Sina, în timpul ceremoniei.

În Kano, precum și în celelalte 9 state musulmane din nordul Nigeriei, vânzarea şi consumul de alcool sunt interzise, iar cei care încalcă legea riscă să fie pedepsiți cu 80 de lovituri de bici, scrie Agerpres.

În mod ironic, legea islamică („Sharia”) foarte restrictivă a fost introdusă în zonele musulmane din Nigeria odată cu reinstaurarea democrației în 1999, după ce țara a trecut prin 15 ani de dictatură militară.

sursa

Post-ul 4 milioane de sticle de bere, strivite cu buldozerul în Nigeria. Consumatorii riscă să fie biciuiți apare prima dată în Unica.md.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri