Prima pagină » 40 de lideri europeni și-au confirmat prezența la Summitul EPC Moldova

40 de lideri europeni și-au confirmat prezența la Summitul EPC Moldova

de către alexandru
2 min citește

Până în prezent, 40 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali ai UE din cei 50 invitați și-au confirmat prezența la Summitul Comunității Politice Europene, care va fi găzduit de Moldova în data de 1 iunie 2023. 

Printre aceștia se numără președintele României, Klaus Iohannis, cancelarul german, Olaf Scholz, premierul spaniol, Pedro Sánchez, prim-ministrul Marii Britanii, Rishi Sunak, prim-ministrul Italiei, Giorgia Meloni, șeful Cabinetului de miniștri al Olandei, Mark Rutte, cancelarul Austriei, Karl Nehammer, premierul Danemarcei, Mette Frederiksen, prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, premierul Estoniei, Kaja Kallas, șeful Cabinetului de miniștri din Polonia, Mateusz Morawiecki, președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen și președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.

Președinta Maia Sandu a declarat recent: „Moldova capătă respectul a tot mai multe țări puternice ale lumii și este tratată ca partener egal. Evenimentul istoric care se va desfășura în țara noastră așază Moldova la masa de discuții a statelor europene, un loc pe care l-au câștigat pe merit cetățenii noștri.”

În perioada evenimentului, pentru a asigura securitatea oficialilor europeni, vor fi aplicate cele mai înalte standarde internaționale în domeniu.

Măsurile de securitate vor fi adoptate și aplicate în mod gradual, în funcție de evoluția evenimentului, astfel încât impactul asupra vieții cotidiene să fie minim și doar pentru perioade scurte de timp. Populația va fi informată în avans despre eventualele restricții.

La 1 iunie, spațiul aerian va fi sistat pentru a primi în regim de siguranță un număr mare de aeronave ale demnitarilor străini. Serviciile de securitate au elaborat un algoritm de aterizare și relocare a aeronavelor și au pregătit scenarii de rezervă în cazul în care nu va fi posibilă aterizarea pe aeroportul Chișinău.

Autoritățile responsabile de securitatea națională desfășoară în aceste zile exerciții de antrenament, în cadrul cărora polițiștii de patrulare exersează strategii de asigurare a securității în timpul deplasării delegațiilor străine. Peste 300 de polițiști participă la acțiunea simulare, pentru a testa modul de gestionare a unui eveniment de asemenea anvergură.

Despre Summitul Comunității Politice Europene

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.

Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri