Prima pagină » Republica Moldova, grant de peste 2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților

Republica Moldova, grant de peste 2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților

de către alexandru
2 min citește

Republica Moldova ar putea beneficia de un grant în valoare de 2,22 milioane de dolari, acordat de Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare (SDC) pentru gestionarea crizei refugiaților. 
În cadrul ședinței de astăzi, membrii Comisiei politică externă și integrare europeană au avizat inițierea negocierilor și aprobarea semnării unui Acord dintre Ministerul Finanțelor Republicii Moldova și Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare.
Asistența financiară nerambursabilă, acordată de partenerii elvețieni, urmează să fie transferată în Fondul de intervenție al Guvernului Republicii Moldova, în contul special deschis pentru sprijinul refugiaților ucraineni.
Astfel, grantul oferit va fi utilizat pentru finanțarea cheltuielilor și necesităților autorităților publice locale suportate în procesul de  gestionare a crizei refugiaților din Ucraina.
Termenul de valorificare a resurselor financiare este 31 decembrie 2022. Banii vor fi debursați în două tranșe egale – prima imediat după semnarea Acordului, iar cea de-a doua după raportarea a veniturilor și cheltuielilor aferente.
SDC este o agenție de cooperare internațională a Elveției în cadrul Departamentului Federal al Afacerilor Externe.
Articolul Republica Moldova, grant de peste 2 milioane de dolari pentru gestionarea crizei refugiaților apare prima dată în InfoPrut.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri