Astăzi, 4 aprilie, Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei, s-a adresat Parlamentului României. În cadrul intervenției, președintele Ucrainei a prezentat câteva imagini șocant în urma genocidului de la Bucea. Zelenski a spus că pe teritoriul Ucrainei se decide acum soarta Europei și a făcut apel la noi sancțiuni împotriva Rusiei, scrie BucPress.
„Îmi cer scuze pentru imaginile dure, dar aceasta este realitatea la fel de dură. Vă rog să priviţi imaginile”, a spus Volodimir Zelenski, înainte de a arăta pe ecran imagini din oraşele Bucha şi Irpin, din apropierea Kievului, unde trupele ruse au comis un adevărat masacru.
„Denumirea oraşului Bucha va rămâne în istorie, în istoria omorârii oamenilor. Ştim de peste 300 de oameni torturaţi până acum, oameni simpli. Au fost legaţi cu mâinile la spate, împuşcaţi în ceafă sau ochi. Putem considera că oamenii ucişi sunt mult mai mulţi. De ce au făcut militarii acest lucru?”, a mai spus Zelenski.
„Dacă armata noastră şi poporul nostru nu s-ar fi apărat, ceea ce au făcut la Bucha ar fi făcut pe tot teritoriul Ucrainei. Au fost urmăriţi profesori, au fost ucişi cei consideraţi activişti sau persoane care, prin faptul că aveau în apartamente simbolurile naţionale ale Ucrainei, au fost ucişi. De ce şi acum, când lumea a înţeles ce se întâmplă, nu se ascund? În 1989, a murit Ceauşescu. După mulţi ani în care era clar că această persoană era inadecvată. Că soţia sa şi Securitatea trag ţara spre sărăcie şi izolare, nu doar de întreaga lume, ci de progres. Acel regim se baza pe frică, represiuni, nu avea nimic sfânt. Poporul român s-a ridicat şi s-a apărat, doborând un regim inadecvat. Ceauşescu nu putea fi convins de nimic. La fel nu pot fi convinşi în Rusia de nimic cei care propagă războiul, care dau ordine criminale. Aceşti oameni inadecvaţi au pierdut orice legătură cu realitatea şi sunt dispuşi să sacrifice milioane de vieţi.
Al doilea motiv pentru care Rusia face apel la genocid şi nu ascunde asta, şi comite orori ca la Bucha, este că ei sunt convinşi că liderii europeni nu îi vor putea opri. Ei cred că poporul european nu va reuşi să îşi apere valorile.
Împreună trebuie să oprim aceşti oameni care s-au obişnuit să nu fie pedepsiţi. Trebuie să oprim oamenii care doresc genocid în Europa. De ce trebuie să facem asta împreuină? Fiecare trebuie să înţeleagă. Ucraina nu e ultima ţintă a Rusiei. De la Odessa, mai e doar un pas până în Moldova. Propagandiştii de stat din Rusia spun de mult că asta e o ţintă pentru expansiunea rusă”, a mai spus el.
„În Ucraina, se decide soarta Europei Centrale. Da, au fost impuse sancţiuni Rusiei, dar războiul durează deja de 40 de zile, după 8 ani de război în Donbass. Rusia trebuie să caute pace cu Ucraina şi Europa, de aceea trebuie să fie privată de resursele economice. Opriţi tranzitul mărfurilor din şi spre Rusia. Nu mai importaţi resurse energetice din Rusia. Este nevoie de a impune alte sancţiuni. Fiecare politician al lumii democratice trebuie să susţină sub orice formă Ucraina. Acum se decide cine va câştiga războiul, libertatea sau tirania. Trebuie ca aceşti militari ruşi să răspundă în faţa legii, pentru infracţiunile comise pe teritoriul Ucrainei.
Sunt convins că România va susţine tot ce trebuie a sprijini libertatea. Sunt convins că România şi firmele româneşti vor participa la refacerea Ucrainei după război. Potenţialul nostru, puterea noastră internă este mare, dar avem nevoie de susţinere pentru a reface viaţa în Ucraina.
Mulţumesc poporului român pentru ajutorul acordat refugiaţilor ucraineni. Sper să avem condiţii pentru ca Rusia să renunţe la război. Bunătatea dintre popoarele noastre este o bază pentru o apropiere şi mai mare dintre statele noastre. Vreau un dialog cu România pentru a permite întreaga protecţie a minorităţilor naţionale şi să asigurăm toată susţinerea pe care o putem asigura. Pentru că viitorul nostru este împreună într-o familie europeană. Vă mulţumesc pentru întreaga susţinere, inclusiv pentru intrarea Ucrainei în UE. Glorie României, Glorie Ucrainei!”, a concluzionat Zelenski.