Prima pagină » PA a terminat urmărirea penală în privința lui Ruslan Popov, cercetat pentru îmbogățire ilicită și fals în declarația de avere

PA a terminat urmărirea penală în privința lui Ruslan Popov, cercetat pentru îmbogățire ilicită și fals în declarația de avere

de către alexandru
2 min citește

Procuratura Anticorupție informează că, la 27 mai 2022, au terminat urmărirea penală pe un episod de îmbogățire ilicită, disjuns din dosarul de bază, în privința lui Ruslan Popov, ex-Adjunct al Procurorului General suspendat.

Potrivit PA, oamenii legii au terminat urmărirea penală în privința fostului procuror, care mai este învinuit și pentru săvârșirea a opt episoade de fals în declarația de avere și interese personale.

„Fostul procuror este acuzat că, fiind persoană cu funcție de demnitate publică, acționând în complicitate cu rudele sale, precum și administratorul unei companii private în perioada anilor 2014-2019, împreună cu familiile afiliate acestuia au dobândit mijloace bănești în sumă de 7 795 894 lei, pe când  suma totală a cheltuielilor acestora în aceeași perioadă de timp a constituit 11 064 173,39 lei, astfel fiind constatată o diferență totală de 3 268 278,55 lei între veniturile și cheltuielile acestora”, se arată în comunicatul emis de Procuratura Genarală.

Ruslan Popov este învinuit că a deținut/deține personal și prin intermediul rudelor sale apropiate mai multe bunuri, valoarea cărora depășește substanțial mijloacele dobândite.

„În procedura procurorilor anticorupție, la etapa de urmărire penală a rămas pentru investigare în continuare un alt episod de îmbogățire ilicită) și respectiv o altă cauză penală pornită recent pe faptul de spălarea banilor, care se examinează în proceduri separate”, a scris Procuratura Generală a R. Moldova.

La 27 mai, în rezultatul examinării demersului înaintat de procurorii anticorupție, magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana au prelungit măsura preventivă aplicată în privința fostului procuror, sub formă de liberare provizorie sub control judiciar, pe un termen de 60 zile.

„La demersul procurorilor anticorupție, cu autorizarea judecătorului de instrucție au fost puse sub sechestru, în scopul asigurării unei eventuale confiscări speciale, bunuri a cărui beneficiar efectiv este fostul procuror, sub forma unui teren agricol, în sumă de 210 946 lei, precum și a unei construcții agricole, depozit frigorific în sumă de 6 038 142 lei”

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri