Adrian Dupu, secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova, a avut astăzi, 6 iunie 2022, o întrevedere cu Oleg Serebrian, vicepremierul pentru Reintegrare de la Chișinău, aflat într-o vizită la București.
Unul dintre subiectele discutate a fost situația școlilor românești din regiunea transnistreană. Astfel, vicepremierul pentru Reintegrare din Republica Moldova a prezentat problemele cu care se confruntă aceste școli. Ulterior, cei doi oficiali au analizat împreună soluțiile care pot fi implementate.
În acest sens, secretarul de stat Adrian Dupu i-a transmis vicepremierului de la Chișinău toată deschiderea DRRM de a veni în sprijinul elevilor și profesorilor care învață și, respectiv, care predau la cele opt școli românești din regiunea transnistreană a Republicii Moldova.
Amintim că timp de trei decenii, cele opt instituții de învățământ cu predare în limba română din regiunea transnistreană a Republicii Moldova se confruntă cu numeroase presiuni și intimidări din partea regimului separatist de la Tiraspol. Printre aceste dificultăți se numără: îngrădirea libertății de circulație, lipsa propriilor sedii, dar și supravegherea evenimentelor solemne de către „miliția transnistreană”.
Articolul Situația școlilor românești din regiunea transnistreană, subiect de discuție la București apare prima dată în InfoPrut.
Situația școlilor românești din regiunea transnistreană, subiect de discuție la București
96
articolul anterior