Vlad Filat a venit cu o reacție după ce Republica Moldova a obținut statul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. Fostul prim-ministru crede că țara noastră „a depășit o etapă importantă și începe un drum deloc ușor ”. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.
„Odată cu obținerea statutului de țară candidat la aderarea în Uniunea Europeană, trebuie să demareze un efort colectiv de reformatare și reformare a statului conform standardelor europene. Se vor schimba instituții, mentalități, iar istoria va intra pe un alt făgaș”, a scris Vlad Filat.
Totodată, Filat a ținut să felicite partenerii externi pentru ajutorul acordat.
„Felicitări cetățenilor Republicii Moldova, felicitări actualei puteri și mii de mulțumiri partenerilor noștri externi, în special României, care a făcut mai mult decât un tur de forță diplomatică în Uniunea Europeană pentru Republica Moldova. Nu va fi ușor, dar speranța a renăscut!”, a conchis ex-premierul R. Moldova.