Prima pagină » Cristian-Leon Țurcanu: Cooperarea dintre Parlamentele de la București și Chișinău, un instrument esențial pentru continuarea apropierii R. Moldova de UE

Cristian-Leon Țurcanu: Cooperarea dintre Parlamentele de la București și Chișinău, un instrument esențial pentru continuarea apropierii R. Moldova de UE

de către alexandru
2 min citește

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a avut o întrevedere cu noul ambasador al României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu. Oficialii au discutat despre criza energetică și situația geopolitică dificilă, care a afectat dur întreaga regiune. În context, Președintele Parlamentului i-a mulțumit Ambasadorului Cristian-Leon Țurcanu pentru sprijinul constant oferit de România, în special în cooperarea pe domeniul securității energetice.

Șeful Legislativului a reiterat faptul că Republica Moldova va avea nevoie de experiența și ajutorul României în procesul de armonizare a legislației naționale la acquis-ul comunitar. În același timp, Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a apreciat enorm contribuția esențială pe care a avut-o România în procesul de obținere a statutului de țară candidată a Republicii Moldova pentru aderarea la UE.

Discuțiile s-au referit și la organizarea celei de-a doua ședințe comune a Parlamentelor Republicii Moldova și României.

„Ne vom concentra pe proiecte concrete și tangibile, pe care să le implementăm prompt.  Sunt sigur că domnul ambasador Țurcanu va avea parte de un mandat prodigios la Chișinău și l-am asigurat de toată susținerea în consolidarea relației bilaterale a țărilor noastre”, a menționat Igor Grosu.

„Cooperarea dintre Parlamentele de la București și Chișinău este un instrument esențial pentru continuarea apropierii R. Moldova de Uniunea Europeana. Azi am avut un dialog constructiv și pragmatic despre măsurile conducerii pro-europene de la Chișinău menite să îmbunătățească condițiile de trai pentru cetățeni, măsurile de reducere a efectelor negative ale crizei energetice și de combatere eficientă a corupției. Totodată, am discutat despre contribuția României la dezvoltarea și modernizarea infrastructurii sociale și de transporturi, proiecte care au impact pozitiv direct asupra vieții de zi cu zi a cetățenilor”, a conchis Cristian-Leon Țurcanu.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri