721,8 milioane de lei. Acestea sunt încasările Serviciului Vamal la bugetul de stat în perioada 22-28 august, care au o creștere cu 21,5%. Într-un comunicat de presă emis de către instituție, de către persoane fizice au fost introduse bunuri a căror valoare în vamă depășește limita neimpozabilă, fiind încasate plăți în valoare de peste 16,7 milioane lei, ceea ce reprezintă 2,3% din totalul sumei încasate pentru perioada respectivă.
Banii colectați de la contribuabili sunt vărsați direct în bugetul de stat și redistribuiți pentru salarii, dezvoltarea infrastructurii, proiecte sociale ș.a.
De asemenea, pe parcursul săptămânii trecute, au fost perfectate 10 658 declarații vamale, iar fluxul mijloacelor de transport a constituit 97 905 de traversări.
La capitolul combaterea fraudelor, în perioada vizată au fost constatate 104 încălcări ale legislației vamale și aplicate amenzi în sumă de peste 447 mii de lei.
În aceeași ordine de idei, menționăm că, de la începutul anului curent, Serviciul Vamal a colectat la bugetul de stat circa 21,2 miliarde lei, fiind atestată o creștere de 21,9 % față de încasările din intervalul corespondent al anului 2021.
Sursa: NordNews.md