Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a declarat că nu există nici o certitudine că Gazprom va respecta obligațiile contractuale și va continua să livreze gaze naturale în Republica Moldova în luna octombrie. Potrivit politicianului din luna următoare, formula de calcul se modifică și devine mai avantajoasă pentru țara noastră, iar acest fapt ar putea servi drept motiv pentru Gigantul rus să sisteze livrările sau să rezilieze contractul.
Andrei Spînu a mai menționat că este incert faptul că Gazprom își va onora obligațiile contractuale și va livra gaze naturale Republicii Moldova în termenii negociați anul trecut.
„Este evident că nu avem un răspuns cert din partea celor de la Gazprom referitor la situația de după 1 octombrie. Noi am reiterat poziția noastră, că dorim ca acest contract să rămână în vigoare și să fie livrat gaz în baza formulei din contract. De la 1 octombrie, formula se schimbă și este mult mai avantajoasă pentru țara noastră. Eu contez pe faptul că aceasta nu va servi drept motiv și Gazprom va livra în continuare indiferent de care este formula”, a declarat ministrul.
În prezent, consumatorii finali scot din buzenare 22,99 lei pentru un metru cub de gaze naturale. Prețul gazelor furnizate consumatorilor finali ar urma să crească cu 31,5%, după ce astăzi Moldovagaz a depus la ANRE solicitarea privind examinarea și aprobarea prețurilor reglementate la gaze naturale pentru anul 2022, în contextul obligației de serviciu public. Dacă ANRE va accepta solicitarea înaintată de Moldovagaz, cetățenii ar urma să scoată din buzunare 27,66 lei (fără TVA), prețul final fiind de 29,79 lei (cu TVA), în loc de 22,99 lei cât plăteau în urma ultimei majorări din august.