Prima ședință de judecată în dosarul „kuliok”, în care fostul președinte al R. Moldova, socialistul Igor Dodon este învinuit că a pretins aproape un milion de dolari de la Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov pentru a negocia cu Federația Rusă, are loc luni, 17 octombrie, la Curtea Supremă de Justiție (CSJ).
Igor Dodon este primul șef de stat judecat pentru o infracțiune comisă în perioada în care își exercita funcția. Din acest motiv, dosarul a fost remis spre examinare direct la CSJ, care, potrivit legii, este competentă să judece în primă instanță cauzele penale privind infracțiunile săvârșite de un șef de stat, scrie Ziardul de Gardă.
Completul de judecători care va examina cauza penală este format din trei magistrați – Anatolie Țurcan, Vladimir Timofti și Ghenadie Plămădeală.
Amintim că, pe 6 octombrie 2022, Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat despre trimiterea în judecată a cauzei penale de învinuire a ex-președintelui R. Moldova, Igor Dodon, în comiterea infracțiunii de corupere pasivă și organizarea și acceptarea finanțării partidului politic din partea unei organizații criminale, săvârșite pe durata exercitării mandatului său de președinte al R. Moldova, în perioada lunii iunie 2019.
„Conform acuzațiilor aduse lui Igor Dodon, ultimului i se incriminează că, urmărind promovarea intereselor lui Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov, care au creat și conduceau o organizație criminală și care aveau interesul de a controla procesele politice, sociale și economice din R. Moldova, precum și de a se eschiva de la răspundere penală în Federația Rusă, a pretins și a acceptat de la aceștia bani în sumă de la 600 000 până la 1 000 000 de dolari. Suma menționată era pretinsă de către Igor Dodon pentru achitarea cheltuielilor curente ale partidului politic „Partidul Socialiștilor din R. Moldova”(PSRM), inclusiv pentru achitarea salariilor angajaților aceluiași partid”, se arată în comunicatul publicat de PA.
„Precizăm că, suma menționată a fost percepută de la Plahotniuc Vladimir și Iaralov Serghei, pentru a negocia, în calitate sa de președinte al R. Moldova, cu factorii de decizie din Federația Rusă, condiții favorabile partidului politic „Partidul Democrat din Moldova”(PDM) și, personal, lui Plahotniuc Vladimir privind crearea unei coaliții de guvernare în Republica Moldova, între partidul politic „PDM” și partidul politic „PSRM”. Interesul acestei coaliții prevedea modul de distribuire a funcțiilor de miniștri în cadrul noului Guvern și a funcțiilor de conducere a instituțiilor publice, precum și eliberarea lui Plahotniuc Vladimir de răspunderea penală pe dosarele pendinte în privința acestuia, care sunt în gestiunea organelor de drept din Federația Rusă”, mai afirmă acuzatorii.
După anunțul PA privind expedierea în instanța de judecată a cauzei penale, socialistul Igor Dodon a spus într-o postare pe pagina sa de Facebook că se declară nevinovat și că dosarul este „cusut cu ață galbenă”.
„(…) În plus, am depistat multiple încălcări și greșeli, comise de procurorii care în grabă au transmis acest dosar în instanță pentru a face față sarcinilor puse de conducerea țării. Am observat modul cum Ministrul Justiției și președinta Comisiei Juridice au luat atitudine față de informația despre expedierea dosarului în judecată și au început presiunea publică pe justiție. Au uitat doar să adauge în postările sale că pe judecători îi așteaptă pre-vetitngul (…)”, a spus Dodon.
Urmărirea penală în dosarul denumit generic „kuliok” a fost reluată pe 18 mai 2022, la o zi după ce CA Chișinău a casat integral hotărârea Judecătoriei Chișinău, sectorul Ciocana, privind menținerea ordonanței de neîncepere a urmăririi penale împotriva fostului președinte al R. Moldova, emisă anterior. Dosarul are la bază o secvență video de la întâlnirea dintre Igor Dodon, Vladimir Plahotniuc și Serghei Iaralov din iunie 2019, în care se observă cum liderul PDM îi dă lui Dodon o pungă neagră în care s-a speculat că ar fi fost bani.
În acea înregistrare, Igor Dodon îi spune lui Plahotniuc să nu „umble cu culioacele” și să transmită punga lui Cornel (se presupune că e vorba despre Corneliu Furculiță, n.r.), pentru că acesta urma să achite anumite salarii. Plahotniuc i-a zis atunci lui Iaralov să-i dea banii lui Costea (se presupune că e vorba despre Constantin Botnari, n.r.) ca să-i transmită lui Cornel. Secvența video, publicată de fostul deputat Iurie Reniță, este o continuare a înregistrării video de la întâlnirea celor trei din iunie 2019, când Dodon declara că primește lunar bani din Federația Rusă pentru finanțarea PSRM. Ulterior, Dodon declara public că ar fi jucat un rol în cadrul acelor discuții, cu scopul de a-l debarca pe Plahotniuc de la guvernare.