Prima pagină » R. Moldova, amenințată de un nou deficit de energie electrică. Ce spun experții

R. Moldova, amenințată de un nou deficit de energie electrică. Ce spun experții

de către alexandru
2 min citește

Expertul Vatch Dog, Valeriu Pașa, a declarat că dacă Moscova ar reduce livrările de gaze naturale pentru luna noiembrie, în regiunea separatistă, capacitatea de producție a energiei electrice de către Centala de la Cuciurgan pentru Republica Moldova va fi afectată. Potrivit expertului, în acest caz, moldovenii vor trebui să economisească și mai mult energia electrică.

 „Cert este că aceste reduceri de livrări pot afecta capacitatea de producție a centralei termice de la Cuciurgan și s-ar putea să ne trezim cu un anumit deficit de energie electrică inclusiv pentru malul drept. Deja suntem afectați foarte mult de sistarea exportului de electricitate din Ucraina, în cea mai mare măsură acest deficit este acoperit de ajutorul oferit de guvernul României prin acea decizie de a exporta prin ordonanță de urgență electricitatea în Republica Moldova, însă capacitatea oricum este limitată. Iată de ce  va trebui să recurgem la măsuri de economisire și mai mari,  în special în perioadele de maxim consum ale zilei”, a declarat expertul Watch Dog.

Menționăm că astăzi liderul separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski a anunțat că Gazprom va reduce cu alte 40% volumele de gaze pentru Moldovagaz. Vadim Krasnoselski a cerut autorităților regionale să facă economii și spune că a solicitat mai multe explicații de la Moscova, însă deocamdată nu a primit niciun răspuns.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri