Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a mers astăzi la Naslavcea, localitate aflată la granița cu Ucraina, unde luni, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut, iar mai multe case au fost afectate. Pagubele au fost estimate la aproape 70 de mii de lei. Autoritățile vor să obțină un sistem de apărare antiaerian.
„Este un lucru grav ce s-a întâmplat aici. Noi am discutat și continuăm să discutăm despre siguranța cetățenilor. Din păcate, R. Moldova nu are un sistem de apărare antiaeriană. Din primele luni ale acestui război am solicitat de la partenerii exerni sisteme de apărare antiaeriană. Nu avem încă acest ajutor materializat, dar sperăm să îl obținem. Prioritate este Ucraina”, a declarat Maia Sandu.
„Pagubele se cifrează la 67 600 de lei. Acești bani vor fi acordați din fondul de rezervă al raionului pentru că bugetul nostru nu dispune de așa bani”, a menționat Fiodor Mironov, primarul satuluiNaslavcea.
La câteva zile de la incident, oamenii spun că încă nu și-au revenit din șoc. Orice zgomot îi sperie. S-a întâmplat și astăzi, în timpul vizitei președintei. Un avion care zbura în apropiere a panicat oamenii care se culcă și se trezesc cu frică.
„Tare mă tem să nu se mai repete. Eu sunt deja bătrână, am 72 de ani. Atunci seara mi-am adunat documentele, m-am îmbrăcat. Cel mai strașnic că avem aici baraj. Aici ne va inunda în totalitate dacă nu dă Doamne acel baraj se va rupe. Dacă va fi apă și eu voi reuși, îmi voi lua documentele și voi fugi pe deal.”
„Acolo este hidrocentrala și ne este frică să nu se întâmple ceva la Dnestrovsk. Ei doar loveau cu rachete în hidrocentrala din Novodnistrovsk. Eu eram aici când ea a zburat. Strașnic. S-a prăbușit acolo. Acoperișul a fost afectat. A fost un impact puternic. Nu cred că Rusia ne va ataca. Ce să ia din Moldova?! Suntem săraci, nu avem nimic”, au spus oamenii.
Maia Sandu a îndemnat oamenii să facă și în continuare economii la energia electrică. Șefa statului a declarat că România va fi în continuare alături de noi pentru a face față acestei crize.
„Piața energiei electrice din România funcționează după regulile Uniunii Europene și nu putem să obținem un contract pe termen lung. Vom avea aceste contracte pe termen scurt. Important să avem contracte la prețuri care ne avantajează, cel mai mic preț posibil”, a adăugat Maia Sandu.
Amintim că luni, o rachetă lansată de Rusia și doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, a ajuns în coastele caselor oamenilor din Naslavcea. Un nor de fum dens s-a ridicat deasupra râului Nistru. S-a întâmplat în timpul unui atac cu drone și rachete a avut loc asupra barajului Dnestrovsk, de pe teritoriul Ucrainei, care se află în apropiere de barajul Naslavcea.