Igor Grosu și-a exprimat recunoștința Parlamentului European pentru sprijinul acordat Republicii Moldova „chiar și atunci când guvernele de aici luptau împotriva democrației și propriilor cetățeni”.
Astăzi, în cadrul ședinței Parlamentului R. Moldova, Roberta Metsola a declarat că „locul Moldovei este în Europa, viitorul nostru e să fim împreună și Parlamentul European va face toate lucrurile necesare pentru a vă fi alături în calea Dvs. de a deveni membru cu drepturi depline al Uniunii Europene”.
Aceasta este prima vizită în Republica Moldova a unui președinte al Parlamentului European.
„Parlamentul European mereu a fost solidar cu Republica Moldova atât cu mesaje, cât și cu acțiuni. Moldova aparține familiei europene. Moldova este țară europeană prin istoria sa, cultura, amplasarea geografică și tradițiile”, a adăugat președintele Parlamentului European.
Roberta Metsola a dat asigurări că Europa este alături de Republica Moldova, în special în actuala situație economică dificilă.
„Vom continua sa asigurăm stabilitatea în aprovizionarea cu resurse energetice. Vom oferi susținere prin mijloace finaciare, dar și prin intensificarea conexiunilor de transport și schimburilor comerciale.”
De dimineață, Roberta Metsola s-a întâlnit cu Maia Sandu.