Prima pagină » Ministrul Agriculturii: Anul acesta am exportat 11 mii de tone de mere în UE, de zece ori mai mult decât în 2021

Ministrul Agriculturii: Anul acesta am exportat 11 mii de tone de mere în UE, de zece ori mai mult decât în 2021

de către alexandru
2 min citește

Lucrătorii din agricultură şi industria prelucrătoare și-au sărbătorit, duminică, 27 noiembrie, ziua profesională. În cadrul evenimentului, Ministrul Agriculturii, Vladimir Bolea, a menționat mai multe schimbări ce au fost realizate în acest an.

Agricultura antrenează în activitatea zilnică un coeficient important, de peste 21% din populaţia aptă de muncă, ceea ce determină baza dezvoltării economice și direcția principală de orientare a politicilor Guvernului, a menționat Vladimir Bolea.

„Circa 40 la sută din exporturi sunt reprezentate de produsele agricole. Anul 2022 a venit cu o multitudine de probleme. În cazul Republicii Moldova, niciodată nu am avut atâtea crize care să se suprapună, însă am ferma convingere că Republica Moldova fiind un stat independent și stat candidat în procesul de aderare la UE, vom reuși ca de fiecare dată. În acest an, am reușit să majorăm fondul de subvenționare, până la 1 miliard 750 milioane, în scopul susținerii agricultorilor. Astfel, au fost acordate mult mai multe subvenții, generând investiții importante în economia națională. Agricultorii demonstrează încă odată puterea și capacitatea lor de a dezvolta componenta economică a țării”.

Totodată, a menționat că s-a reușit diversificarea piețelor de desfacere.

„Am reușit să organizăm o expoziție a produselor autohtone în Egipt și, drept rezultat, avem deja exporturi spre această destinație. La fel, grație diplomației economice, am reușit să exportăm peste 11 mii de tone de mere în Uniunea Europeană, în comparație cu anul 2021, când au fost livrate 1100 tone. Vom rămâne ancorați pe rezolvarea problemelor cu care se confruntă agricultorii, vom pune accent pe sistemul științific, întrucât nu s-a bucurat de înalta apreciere din partea autorităților. Cercetătorii vor fi văzuți și auziți, pentru că agricultura este știință și trebuie să se bazeze pe rezultate științifice”.

Totuși, cantitățile de mere tradițional exportate de Republica Moldova sunt foarte mari, astfel urmează a fi identificate piețe alternative de desfacere, în contextul problemelor din regiune.

Preluat de pe agrobiznes.md

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri