Viitorul Republicii Moldova depinde de calitatea învățământului. De această părere este președintele Partidului Național Moldovenesc, Dragoș Galbur. Potrivit politicianului, sistemul educațional din țara noastră trebuie să corespundă cerințelor tinerilor, iar în acest sens e nevoie de reforme urgente, chiar dacă acestea sunt dureroase. În cei 31 de ani de Independență a R. Moldova, politicienii de la Chișinău n-au avut nevoie de o societate cu o gândire critică bine dezvoltată, a mai spus Dragoș Galbur în cadrul emisiunii NordNews Live.
„Problema partidelor politice din Republica Moldova, de la Independență până acum, este că s-au avânturat pe toate domeniile posibile și n-au făcut nimic, pentru că nu trebuie nici în viață, nici în politică să muști mai mulți decât poți mesteca, riști să te asfixiezi. De aceea, trebuie să ai niște domenii primordiale. Da, noi vrem în toate domeniile să excelăm, să ajutăm și pe agricultori pentru că avem niște proiecte foarte bune pe agricultură, vor veni fondurile de pre-aderare la UE, știm cum să le absorbim, să le redirecționăm, dar ceea ce vrem noi este educația, reforma administrativ-teritorială a R. Moldova, care este vitală pentru dezvoltarea armonioasă a cetățenilor și a statului R. Moldova. Educația e primordială pentru că suntem carenți la capitolul educație. Avem un sistem educațional învechit, avem o reticență în sistem față de tot ce e nou, față de experiența internațională care vedem că a funcționat în alte țări. De ce să inventăm din nou roata când putem implementa lucruri frumoase, dar e mult de lucru și e nevoie de voință politică. În 30 de ani nu s-a investit în educație deoarece clasa politică a avut nevoie ca poporul să fie prost, manipulabil, să nu ne ascundem după deget. Tot ce a contat a fost voturile și nimeni nu s-a gândit că nu suntem veșnici și că trebuie să facem o reformă în educație. Reformele sunt dureroase, poporul nu va mai alege partidul după o reformă reală în justiție, educație. Îi scoți pe oameni din zona de confort, cu siguranță o să-ți cadă ratingurile și nu o să mai intri la guverne, dar când intri în politică trebuie să-ți asumi această chestie. Politica e despre sacrificiu, iar cine nu înțelege acest lucru, nu are ce căuta în politică”, a declarat Dragoș Galbur, președintele Partidului Național Moldovenesc.
Amintim că, la începutul anului de studii 2022/2023, în învățământul primar și secundar general erau înscriși 334 500 de elevi, cu 0,6 % mai puțin comparativ cu anul precedent de studii.