52
„Mi-am început vizita în România cu o întrevedere cu prim-ministrul României, Nicolae Ciucă. Deloc întâmplător că prima mea vizită oficială are loc la București. Este o alegere firească, bazată pe apropierea dintre Chișinău și București care este întărită, astăzi, prin numeroase proiecte concrete în beneficiul cetățenilor noștri, în special în plan economic și comercial, energetic, infrastructură, afaceri interne, apărare și securitate, educație, cultură, sănătate. Avem multe proiecte comune de realizat și suntem determinați să le derulăm cât mai curând. Aici, vorbim despre reconstrucția celor trei poduri rutiere peste Prut, dar și construcția podului de la Ungheni”, așa începe postarea premierului Dorin Recean cu privire la vizita sa peste Prut.
Acesta a discutat cu prim-ministrul Nicolae Ciucă despre dezvoltarea parteneriatelor strategice în sectorul energetic. „Ne dorim atragerea investițiilor unor companii din România în sectorul energetic din Republica Moldova și cred că acest domeniu are mult potențial în colaborarea dintre țări.”
Prim-ministrul R. Moldova a venit cu un mesaj către oamenii de afaceri de pe ambele părți ale Prutului, pe care îi încurajează să-și extindă afacerile și să folosească potențialul economic. „În curând vom avea și piețele financiare integrate și piața de capital de la București va fi accesibilă de la Chișinău.
I-am mulțumit domnului premier Nicolae Ciucă pentru toată prietenia și grija ce o poartă oamenilor din Republica Moldova și în mod special pentru sprijinul pe care l-am primit în această iarnă, când am fost ajutați să depășim situația critică ce s-a creat în urma războiului Rusiei împotriva Ucrainei și a bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice ucrainene”, a mai spus Recean.
„Am spus la București că Guvernul pe care îl conduc este hotărât să transforme instituțiile și economia țării, pentru a le face puternice, reziliente și pregătite să contribuie decisiv la aderarea Moldovei la Uniunea Europeană. Muncim să construim și să susținem o economie funcțională, să fortificăm domeniul de securitate și apărare, și să capacităm instituțiile statului”, a conchis premierul.
Sursa: NordNews.md