Liderul și președintele Partidului Național Moldovenesc (PNM), Dragoș Galbur i-a felicitat pe toți creștinii cu sărbătoarea Învierii Domnului, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare.
Dragoș Galbur crede că sărbătorile de Paști nu înseamnă doar bucate tradiționale, dar și refugiu în familie, revenirea la valori și conexiunea cu Dumnezeu.
,,Conform tradițiilor, în fiecare casă se coace pască, cozonac și se vopsesc ouă. Însă toți știm că Paștele înseamnă mult mai mult decât cozonacul și ouăle vopsite. Este sărbătoarea învierii lui Hristos, un moment plin de speranță și de renaștere. Paștele ne aduce aminte că nimic nu este imposibil și că iubirea lui Dumnezeu este veșnică.
E perioada când toate drumurile moldovenilor duc spre casa părintească, către părinții și bunicii blajini.
Dragi prieteni, vă invit să sărbătorim împreună Paștele, să ne bucurăm de toate frumusețile sale și să ne reamintim de importanța credinței și a valorilor care ne definesc ca oameni. Hristos a înviat!”, a scris Dragoș Galbur.