Prima pagină » Summitul EPC în Moldova: 200 de jurnaliști internaționali au solicitat acreditarea în prima săptămână

Summitul EPC în Moldova: 200 de jurnaliști internaționali au solicitat acreditarea în prima săptămână

de către alexandru
2 min citește

În prima săptămână de la deschiderea procesului de acreditare pentru presă, peste 200 de jurnaliști internaționali și-au exprimat intenția de a reflecta Summitul Comunității Politice Europene 2023, găzduit de Moldova la 1 iunie 2023.

Până în prezent au fost recepționate solicitări de acreditare de la instituții de media și jurnaliști din 23 de țări, inclusiv Franța, Marea Britanie, Belgia, Suedia, Spania, Grecia, Statele Unite ale Americii și Japonia.
Termenul-limită de acreditare este data de 18 mai, ora 23:59. Toate redacțiile instituțiilor de media (naționale sau internaționale) sunt invitate să acrediteze echipele de presă, deoarece accesul la locul de desfășurare a evenimentului va fi permis doar în baza legitimațiilor de acreditare temporară. Pentru a solicita acreditarea accesați secțiunea Registration and Accreditation pe pagina evenimentului: www.epcsummit2023.md

Despre Summitul Comunității Politice Europene

Republica Moldova este gazda Summitului Comunității Politice Europene, care se va desfășura la 1 iunie 2023, reunind, în premieră, 50 de președinți, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Summitul va avea loc la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, situat la aproximativ 35 de kilometri distanță de Chișinău.
Comunitatea Politică Europeană este un for guvernamental paneuropean înființat anul trecut, în urma invaziei Rusiei în Ucraina, servind drept platformă care întrunește liderii europeni cu scopul a discuta și a identifica soluții pentru cele mai urgente probleme ale Europei, precum securitatea, stabilitatea și reziliența energetică.
Vedeți informații și noutăți despre Summitul Comunității Politice Europene 2023, care se va desfășura în Moldova, pe paginile oficiale ale evenimentului:

Facebook: www.facebook.com/epcmoldova
Instagram: www.instagram.com/epcmoldova
YouTube:  www.youtube.com/epcmoldova
Twitter:      www.twitter.com/epcmoldova
Website:    www.epcsummit2023.md

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri