În satul Risipeni, localitatea de baștină a președintei Maia Sandu, a demarat reconstrucția a 1,9 kilometri din drumul principal. Lucrările includ atât reabilitarea carosabilului, cât și amenajarea trotuarelor.
„Se face acest lucru pentru că așa trebuie să fie în satele asemănătoare celor europene, ca și noi să ajungem în Europa. Cu drumuri bune și cu un președinte bun”, a spus Eugenia, locuitoare a comunei Risipeni.
„Cred că toți sunt de acord și au început lucrările despre care ni s-a vorbit la adunare, și cred că vor fi realizate cu succes și, Doamne ajută, să mă conecteze și pe mine la apeduct”, a zis Eugenia Rusu, locuitoare a comunei Risipeni.
„Carosabilul, trotuarele și căile de acces către gospodării, precum și lucrările pe drumurile laterale. Pentru fiecare stradă laterală sunt prevăzuți câte 25 de metri de reabilitare”, a menționat Dumitru Mosoreti, primarul comunei Risipeni.
Inițial, bugetul era de aproape 15 milioane de lei, însă după procedura de achiziție suma s-a redus la circa 12 milioane de lei.
„Mă bucur foarte mult că, în urma procedurilor de achiziții, am reușit să economisim circa 2 milioane de lei. Bani, care ne vor fi necesari pentru alte tronsoane de drum”, a declarat Vadim Roșca, președintele raionului Fălești.
„Lucrările se vor începe săptămâna viitoare și vom încerca să le finalizăm înainte de termenul prevăzut în contract”, a spus Vasile Cozari, director „Aedificator” SRL.
„Desigur, este bine că se face. Dar mai întâi trebuie adusă apa, iar apoi reparat drumul. Proiectul este gata, totul este pregătit, totul este foarte bine, important este că se construiește ceva”, a zis Veaceslav Sandu, locuitor al comunei Risipeni.
Lucrările sunt planificate în două etape: în 2025 va fi reabilitat carosabilul, iar în 2026 – căile de acces către gospodării și trotuarele. În comuna Risipeni locuiesc aproape 2 de mii de oameni.
Reporter: Alexandru Fedaș
Imagini: Ghennadi Savciuc
Articolul <span class=”badge-status” style=”background: #ff1813;”>VIDEO</span> Începe reconstrucția drumului principal din satul natal al președintei Maia Sandu apare prima dată în NordNews.
Sursa: NordNews.md