Comisia Electorală Centrală (CEC) i-a aplicat lui Ion Ceban, candidat la alegerile parlamentare pe lista Blocului electoral „Alternativa”, o sancțiune sub formă de avertisment pentru încălcarea prevederilor Codului electoral, în partea care vizează obligația de a-și suspenda activitatea în funcția deținută din momentul începerii campaniei electorale, transmite IPN.
Decizia a fost luată în urma examinării unei contestații depuse de Partidul Acțiune și Solidaritate, care a semnalat că, deși se afla în campanie electorală, Ion Ceban a efectuat o deplasare în străinătate fără a-și suspenda activitatea din funcția deținută, așa cum prevede legislația.
Ca urmare a sesizării depuse, Comisia a informat Inspectoratul General de Poliție cu privire la presupusa utilizare ilegală a resurselor administrative în perioada electorală.
Liderul Partidului Mișcarea Alternativă Națională, Ion Ceban, a declarat anterior, într-o conferință de presă, că și-a suspendat activitatea din funcția de primar general al municipiului Chișinău odată cu începerea campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie și că a participat la evenimentul din Roma, Italia, dedicat administrațiilor locale, „în calitate de cetățean”, nu de primar.
Articolul Ion Ceban a fost sancționat de CEC apare prima dată în NordNews.