Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră „Aeroportul Internațional Chișinău”, împreună cu funcționarii vamali, au descoperit o valiză plină cu 130 de pachete de țigări în timpul controlului de specialitate al pasagerilor cursei aeriene spre Dublin. Bagajul aparținea unui cetățean cu dublă cetățenie ROU/RM, în vârstă de 40 de ani, care nu a declarat produsele din tutun autorității vamale. Produsele de tutun au fost ridicate și sunt pasibile de confiscare specială, iar persoana respectivă riscă să fie sancționată contravențional în conformitate cu prevederile art. 43¹, 287 alin. (10) Cod Contravențional. Acțiunea a fost posibilă datorită colaborării strânse între polițiștii de frontieră și funcționarii vamali, care lucrează împreună pentru a preveni și combate activitățile ilegale la frontieră, inclusiv prin intermediul procedurilor standard de control stabilite în cadrul Misiunii UE de Asistență la Frontieră.
40