14
Poliția de Frontieră a Republicii Moldova, împreună cu reprezentanții Poliției de Frontieră Române, ai Serviciului Vamal și ai Autorității Vamale Române, a desfășurat activități de testare a segmentului feroviar Cantemir–Fălciu.
Scopul acestor activități a fost de a evalua mecanismele de cooperare interinstituțională și etapele de control aplicabile, în conformitate cu competențele legale, în vederea reluării activității punctului de trecere a frontierei de stat Cantemir–Fălciu.
În cadrul acțiunii, polițiștii de frontieră au inspectat spațiile destinate desfășurării activității de control și au analizat condițiile logistice necesare pentru funcționarea eficientă a punctului de trecere, în conformitate cu standardele UE.