38
Polițiștii din Căușeni au organizat o activitate informativ-educativă pentru elevii Liceului Teoretic „Meșterul Manole” din satul Sălcuța, oferindu-le acestora oportunitatea de a se familiariza cu echipamentele din dotarea Poliției și de a înțelege mai bine activitatea desfășurată în teren.
Discuțiile au vizat regulile de circulație rutieră, importanța luării deciziilor responsabile și comportamentul în societate, aspecte esențiale pentru siguranța minorilor.
Astfel de activități contribuie la consolidarea relației de încredere dintre poliție și comunitate, având un rol important în prevenirea comportamentelor de risc și în formarea unei atitudini responsabile în rândul tinerilor.