Prima pagină » Franța a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID, avertizează ministrul Sănătății

Franța a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID, avertizează ministrul Sănătății

de către
2 min citește

Franța se confruntă cu începutul celui de-al cincilea val al pandemiei de coronavirus, a declarat ministrul francez al Sănătății, Olivier Veran, citat de Reuters.

În timpul unui interviu acordat televiziunii TF1, ministrul francez a confirmat că țara sa se află acum la începutul celui de-al cincilea val al pandemiei, la fel ca „mai multe alte țări vecine”, adăugând că circulația virusului se accelerează, scrie digi24.ro.

„Mai multe țări vecine se află deja într-un al cincilea val al epidemiei de Covid, ceea ce trăim în Franța arată clar ca începutul celui de-al cincilea val”, a transmis Veran.

Declarația a venit în a doua zi consecutivă cu peste 10.000 de cazuri de Covid-19 în Hexagon.

Bilanțurile infecțiilor cu coronavirus au avut creșteri de două cifre, săptămână la săptămână, de la mijlocul lunii octombrie și până acum.

În aceste condiții, autoritățile au anunțat noi măsuri pentru creșterea ratei de vaccinare. Începând din decembrie, a treia doză a vaccinului anti-Covid devine obligatorie pentru persoanele de 65 de ani și peste, pentru păstrarea certificatului verde, a anunțat marți președintele Emmanuel Macron.

Franţa va extinde campania de vaccinare cu doza booster împotriva COVID-19 la persoanele de 50 de ani şi peste, începând din luna decembrie.

Macron le-a transmis celor care nu s-au vaccinat încă: „Vaccinaţi-vă. Vaccinaţi-vă ca să vă protejaţi. Vaccinaţi-vă ca să trăţi normal”.

Post-ul Franța a intrat în valul 5 al pandemiei de COVID, avertizează ministrul Sănătății apare prima dată în Unica.md.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri