Prima pagină » Punct în dosarul lui Gheorghe Petic. Ce decizie a luat Judecătoria Orhei în cazul fostului polițist de frontieră, acuzat de viol

Punct în dosarul lui Gheorghe Petic. Ce decizie a luat Judecătoria Orhei în cazul fostului polițist de frontieră, acuzat de viol

de către
2 min citește

 A fost pus punct pe dosarul lui Gheorghe Petic în care este acuzat de viol. Fostul polițist de frontieră a fost achitat. O decizie în acest sens a fost luată astăzi, 30 noiembrie, de magistrații Judecătoriei Orhei. Acuzațiile la adresa lui au fost retrase, după ce au ieșit la iveală înregistrările video cu modul în care presupusa victimă a violului era instruită pentru a înscena violul, scrie Realitatea.

„Vreau să mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în ultimii 3 ani pentru faptul că m-au susținut. Important este că astăzi am fost achitat pe acel mizerabil dosar de viol și viol de domiciliu. Eu nu am citit sentința, dar important că au figurat acele cuvinte mult așteptate – „Gheorghe Petic este achitat” ”, a declarat Gheorghe Petic.

Amintim că Gheorghe Petic a fost condamnat în martie 2019, de magistrații Judecătoriei Orhei, la trei ani și șase luni de închisoare pentru viol. Acestuia i-a fost aplicată și o amendă de 30 de mii de lei. Acesta s-a declarat nevinovat și a susținut că dosarul a fost fabricat, după ce a făcut declarații împotriva guvernării democratice. Gheorghe Petic a fost eliberat după nouă luni de detenție.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri