Interpreta rusă MakSim, în vârstă de 38 de ani, a primit mult așteptatul premiu muzical al anului. Aceasta a apărut la o ceremonie de la Kremlin alături de medicii reanimatologi care au salvat-o. Artista s-a îmbolnăvit grav la jumătatea lunii iunie, atunci când a fost internată cu pneumonie gravă cauzată de Covid.
Medicii au luptat pentru viața ei, era în stare critică. Vedeta s-a aflat în comă indusă pentru a reduce stresul asupra organelor interne.
MakSim a ales o ținută contrastantă spectaculoasă: o rochie alb-negru cu fustă mini.
„Anul acesta, cu toții am urmărit îndeaproape, cu sufletul la gură, starea de sănătate a colegei noastre. A stat mult timp în spital, inconștientă, medicii s-au luptat pentru viața ei. Acum toate lucrurile rele sunt în spatele nostru și așteptăm cu nerăbdare să revină cu piese noi. Și astăzi am dori să-i ofeerim binemeritatul premiu Zolotoi Gramofon, pentru că melodia ei a durat multe săptămâni în topuri”, a declarat în scenă prezentatorul TV Ivan Urgant.
Artista a urcat pe scenă în compania medicilor – cu medicul curant Denis Pavlov și șeful secției de terapie intensivă Elena Filimonova. MakSim nu și-a putut reține lacrimile.
„Astăzi am venit cu acei oameni care m-au scos din lumea cealaltă cu propriile mâini, cu medicii de la terapie intensivă”, a spus MakSim și a izbucnit în plâns. Î
„Sunt foarte fericită că sunt aici astăzi, sănătoasă la minte și pe propriile mele picioare. Sunt foarte fericită că mă iubesc cu adevărat, m-am convins de asta în cursul acestui an. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru rugăciuni”.
Post-ul ,,M-au întors din lumea cealaltă”. MakSim la ,,Zolotoi gramofon” i-a adus în scenă pe medicii care au salvat-o și a izbucnit în plâns apare prima dată în Unica.md.