Prima pagină » UE, nou sprijin financiar pentru Republica Moldova. Destinația ajutorului de 60 de milioane de euro

UE, nou sprijin financiar pentru Republica Moldova. Destinația ajutorului de 60 de milioane de euro

de către
2 min citește

Uniunea Europeană a debursat ajutorul financiar în valoare de 60 de milioane de euro către Republica Moldova. 

Potrivit Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, acest sprijin va contribui la atenuarea impactului socio-economic al creșterii prețurilor la gaze, în special asupra grupurilor vulnerabile.
„În practică, va ajuta sute de mii de gospodării din R. Moldova în timpul iernii prin scăderea facturilor la gaz și încălzire. Dincolo de răspunsul imediat de sprijinire a cetățenilor pe parcursul iernii, acțiunea va sprijini și redresarea socio-economică pe termen lung și eficiența și securitatea energetică a Republicii Moldova, pentru a consolida rezistența la crize similare în viitor”, a precizat sursa citată. 
Totodată, Delegația UE la Chișinău a specificat că acest ajutor merge mână în mână cu un alt sprijin oferit de UE pentru sectorul energetic și face parte dintr-un efort cuprinzător UE de a sprijini reformele în sectorul energetic din R. Moldova.
Inițiativele recente includ detașarea experților în energie la Chișinău, un program major de eficiență energetică implementat împreună cu Banca Europeană de Investiții și Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, dar și dialogul energetic la nivel înalt UE – R. Moldova, care a fost lansat în octombrie 2021.
 

Articolul UE, nou sprijin financiar pentru Republica Moldova. Destinația ajutorului de 60 de milioane de euro apare prima dată în InfoPrut.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri