Situația pare să se fi stabilizat în Kazahstan, după confruntările violente dintr protestatari şi forţele de ordine. Oamenii sunt însă tot fără internet și stau la cozi la magazine și la bănci. Potrivit autorităților kazahe, 26 de „criminali înarmaţi au fost lichidaţi”. Nu se cunoaște numărul exact al morților din rândul protestatarilor. Rusia a trimis trupe în Kazahstan, iar președintele țării i-a mulțumit lui Vladimir Putin.
Fostul lider al Kazahstanului, Nursultan Nazarbaev, considerat „părintele” independenței și conducătorul din umbră, dă asigurări că se află în țară și cere susținerea actualului președinte Kasîm-Iomart Tokaev.
Discuție Tokaev-Putin
Actualizare 8 ianuarie 15:55:Preşedintele Kazahstanului, Kasîm-Jomart Tokaev, i-a spus la telefon sâmbătă președintelui rus, Vladimir Putin, că situaţia se stabilizează în țară.
Preşedinţii au făcut un schimb de opinii cu privire la măsurile luate de autorităţile kazahe pentru restabilirea ordinii în ţara de la Marea Caspică, a anunţat Kremlinul într-un comunicat preluat de agenţiile internaţionale de presă, adăugând că cei doi lideri au convenit să rămână în contact „permanent”, relatează AFP, citată de Agerpres.
Preşedintele kazah a informat în detaliu despre situaţia creată în ţară şi a subliniat că aceasta se stabilizează. El i-a mulţumit omologului rus pentru desfăşurarea unui contingent militar condus de Rusia în Kazahstan pentru a reduce violenţele.
La rândul său, Putin a susţinut ideea lui Tokaev de a organiza o videoconferinţă în zilele următoare cu aliaţii din Organizaţia Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), care grupează şase foste republici sovietice, pentru a discuta măsurile de restabilire a ordinii în Kazahstan.
Actualizare 8 ianuarie 10:40: Germania oprește exporturile de armament către Kazahstan. Anul trecut, au fost acordate 25 de licenţe pentru livrări de arme către Kazahstan, în valoare totală de aproximativ 2,2 milioane de euro. Aceasta este o valoare relativ scăzută, dar s-a considerat necesară oprirea exporturilor, având în vedere situaţia actuală
Actualizare 8 ianuarie 10:15: Departamentul de Stat a aprobat, vineri, ca angajaţii neesenţiali ai consulatului american din Almatî şi membrii familiilor acestora să părăsească Kazahstanul, pe fondul stării de urgenţă în vigoare în această ţară, unde revoltele s-au soldat cu zeci de morţi.
„Departamentul a aprobat plecarea voluntară a angajaţilor neesenţiali ai guvernului american de la Consulatul General din Almatî şi a membrilor de familie ai tuturor angajaţilor”, a precizat Departamentul de Stat într-un comunicat citat de AFP.
„Cetăţenii americani din Kazahstan ar trebui să fie conştienţi de faptul că protestele violente pot avea un impact semnificativ asupra capacităţii Ambasadei SUA de a furniza servicii consulare, inclusiv asistenţă pentru cetăţenii americani care părăsesc Kazahstanul”, a mai precizat Departamentul de Stat.
Amintim că autoritățile din Kazahstan l/au reținut pe Karim Massimov, fostul șef al comitetului pentru securitate națională al țării, pentru suspiciuni de trădare
Post-ul Kazahstan: oamenii stau în continuare fără internet și la cozi interminabile apare prima dată în Unica.md.