O nouă zi în care situația din Ucraina este incertă, după ce Rusia a fost acuzată că a concentrat zeci de mii de militari în apropierea frontierei sale cu Ucraina în vederea unei posibile invazii în ţara vecină.
Președintele rus, Vladimir Putin, s-a întâlnit, marți, cu premierul maghiar, Viktor Orban. După întrevedere, liderul rus a transmis că SUA și aliații săi au ignorat principalele cerințe de securitate ale Rusiei, dar și că lansatoarele de rachetă din România şi Polonia sunt o ameninţare pentru Rusia.
Pe de altă parte, secretarul de stat american, Anthony Blinken, a discutat la telefon, cu omologul său rus, Serghei Lavrov. Și i-a spus că este timpul ca Rusia, să retragă trupele, de la granițele Ucrainei.
La rândul său, premierul britanic, a ajuns în ieri după-amiază, la Kiev. El a afirmat că invadarea Ucraine de către Rusia ar fi o catastrofă politică, umanitară și militară, nu doar pentru Rusia, ci pentru întreaga lume.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că un conflict militar cu Rusia nu ar implica doar Ucraina, ci ar duce la un război pe scară largă în Europa, relatează Reuters.
În cadrul unei conferinţe de presă, la Kiev, cu premierul britanic Boris Johnson, preşedintele ucrainean Zelenski a afirmat că au fost discutate măsuri de diminuare a conflictului cu Rusia, adăugând că nimeni nu poate prezice ce se va întâmpla în continuare în criza dintre Ucraina şi Rusia, notează Agerpres.
Zelenski a precizat că Ucraina adoptă o abordare responsabilă faţă de acordul de la Minsk privind încetarea focului în estul Ucrainei, dar nu a fost de acord cu Rusia cu privire la secvenţierea modului în care acordul ar fi pus în aplicare.
“O nouă invazie rusă a Ucrainei ar fi o catastrofă politică și umanitară, precum și o catastrofă militară. Cred că ar fi o catastrofă militară atât pentru Rusia, cât și pentru întreaga lume. Și o potențială invazie ar fi o înfrângere pentru președintele Putin”, a declarat Boris Johnson la Kiev, la o conferință de presă comună cu președintele Ucrainei, potrivit Interfax.
Post-ul Criza din Ucraina. Zelenski: Un conflict cu Rusia ar însemna război pe scară largă în Europa apare prima dată în Unica.md.