Deputatul PAS, Radu Marian a comentat numirea fostului ministru de Interne, Dorin Recean în calitate de secretar al Consiliului Suprem de Securitate drept o decizie corectă luată de actuala Guvernare. Politicianul a mai menționat că însuși șefa statului, Maia Sandu a manifestat înredere față de capacitățile fostului ministru de Interne în Guvernul Filat. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” cu Mariana Rață.
„Nu eu l-am angajat pe domnul Recean. Foarte multă lume a fost la PLDM, și eu am fost susținător PLDM dar acest lucru nu mă face corupt sau compromis. PAS acum își asumă guvernarea, noi ne-am asumat să facem ordine și inclusiv și doamna președinte are un rol crucial în acest sens inclusiv pe filera de securitate și ea în momentul în care angajează acest om își asumă decizia”, a declarat deputatul.
Radu Marian a mai comentat și afirmațiile potrivit cărora tot mai mulți membri PLDM sunt promovați la Guvernare.
„Da a fost și domnul Spînu și eu am fost susținător. Contează calitatea omului, integritatea lui, capacitățile sale profesionale. Momentul în care el are aceste calități și nu a fost implicat în scandaluri sau luare de mită atunci eu cred că merită să fie parte a procesului de Guvernare. În PAS criteriile cheie sunt integritatea și profesionalismul pe aceasta am mers”, a conchis Radu Marian.
Precizăm că președintele Maia Sandu, a semnat vineri, 4 februarie, decretul prin care Dorin Recean a fost numit consilier prezidențial în domeniul apărării și securității naționale, secretar al Consiliului Suprem de Securitate. Dorin Recean își va începe mandatul de consilier prezidențial începând cu data de 7 februarie.