Prima pagină » Igor Grosu a spus „bun venit” la Chișinău delegației de deputați români

Igor Grosu a spus „bun venit” la Chișinău delegației de deputați români

de către alexandru
2 min citește

Delegația deputaților români, sosiți la Chișinău pentru a avea mai multe întrevederi cu parlamentarii moldoveni au fost salutați la sfârșitul ședinței plenare a Parlamentului de astăzi, 10 februarie, de către președintele Legislativului, Igor Grosu, care le-a spus „bun venit”, scrie Realitatea. 

„Vreau să salut prezența la Chișinău a membrilor Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului Parlamentului României, care vor avea o ședință comună cu membrii Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului Republicii Moldova. Vizita senatorilor români este o nouă dovadă a relației de cooperare foarte bune ce există la nivelul celor două instituții legislative. Este o dovadă în plus că relația cu România este consolidată pe toate planurile, atât guvernamental, cât și parlamentar”, a spus Grosu.

Totodată, speakerul a declarat că, în 2021, Republica Moldova „a simțit mereu umărul României, care ne-a ajutat să trecem mai ușor prin crize, dar și să începem a construi un viitor mai bun”.

„În timpuri grele pentru ei, România a găsit peste 500 de mii de doze și ne-a oferit. România a venit în ajutor și agricultorilor, care au avut de suferit de pe urma secetei din vara 2020 și care au primit 6000 de tone de motorină. Toamna, în plină criză energetică, Guvernul României ne-a venit din nou în ajutor, oferindu-ne păcură pentru a produce energie termică. Dar ajutorul nu se oprește aici – mâine, în cadrul ședinței comune între Guvernele României și Republicii Moldova, care are loc în premieră la Chișinău, urmează să fie semnate mai multe acorduri importante prin care va fi valorificat acel grant în valoare de 100 milioane euro, bani care vor ajunge la oamenii din regiuni prin diverse proiecte de infrastructură. Mulțumesc, România, pentru tot ajutorul oferit de-a lungul timpului”, a conchis Grosu.

Amintim că, o delegație a Senatului României se va afla în Republica Moldova, în cadrul unei vizite de lucru, în perioada 9-11 februarie.

Mai exact, potrivit Parlamentului, este vorba de membrii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări a Senatului Parlamentului României. Din delegație face parte și vicepreședintele Senatului Robert-Marius Cazanciuc.

Agenda vizitei de lucru include o întrevedere bilaterală a președintelui Parlamentului, Igor Grosu, cu președintele Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, Laura-Iuliana Scântei. De asemenea, speakerul se va întâlni cu vicepreședintele Senatului Parlamentului României, Robert-Marius Cazanciuc.

Amintim că, la sfârșitul la 11 februarie, la Chișinău va avea loc și ședința comună a Cabinetelor de miniștri din Republica Moldova și România.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri