Prima pagină » Angelina Jolie se află în scandal post-adopţie cu mama biologică a Zaharei

Angelina Jolie se află în scandal post-adopţie cu mama biologică a Zaharei

de către
2 min citește

Angelina Jolie şi-a extins familia, în 2005, mai mult la insistenţele primului ei copil adoptat, Maddoxx, care, la cei 3 ani câţi avea atunci, îşi dorea un frate sau o soră din Africa. Zahara era malnutrită şi rahitică în Etiopia ei natală, însă, odată adusă acasă, în SUA, şi-a revenit complet. Mama biologică a copilului a apărut din senin, şi-a spus povestea tristă în presă şi a început să aibă pretenţii.

Zahara nu era orfană, după cum fusese lăsată actrița să creadă. Mama ei biologică, Mentewab Dawit Lebiso, trăia atunci când a fost pronunţată adopţia şi nu înţelege nici ea cum de-a fost declarată moartă în actele oficiale. Însă există o explicaţie. Mama ei, Almaz, şi un anume Girma au facilitat adopţia micuţei Zahara tocmai pentru a o ajuta pe Lebiso. Sau ca să facă rost de nişte bani, nu vom şti niciodată exact. Cert e că Lebiso s-a născut săracă şi, într-o zi, când bunica ei era plecată, un bărbat a intrat peste ea în casă şi a agresat-o sexual, conform okmagazine.ro.

În urma violului, a rezultat o sarcină, care a dus la dezmoştenirea tinerei de către familie. Neavând bani ca să facă avort, Lebiso a păstrat sarcina şi a încercat să-şi crească fetiţa cum putea ea mai bine. Doar că lăuza a fost copleşită de ruşine şi responsabilităţi şi, disperată, i-a pus-o în braţe pe Zahara mamei ei şi a fugit mâncând pământul. Atunci a intrat pe fir acel Girma, care i-a făcut rost bunicii de o familie adoptatoare pentru nepoţică. Singura lui condiţie a fost ca Almaz să spună că fetiţa era orfană, că mama ei murise de SIDA. Evident că omul a negat totul atunci când a fost luat la întrebări, însă actele dovedesc că el a mijlocit adopţia Zaharei Marley Jolie-Pitt.

Fiica Angelinei are o viaţă frumoasă, lucru pentru care mama ei biologică este recunoscătoare, însă se află în mijlocul unui scandal pricinuit chiar de cea care i-a dat viaţă. “Îmi doresc enorm să pot menţine legătura cu fiica mea”, spunea Lebiso în 2017, în Daily Mail. Şi nu mai e mult până când adolescenta va decide singură dacă va relua sau nu legătura cu cea care-a adus-o pe lume.

sursa foto: Getty Images

Post-ul Angelina Jolie se află în scandal post-adopţie cu mama biologică a Zaharei apare prima dată în Unica.md.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri