Prim ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și Șeicul Khalid bin Hamad Al-Thani, au semnat duminică un Acord cu privire la abolirea vizelor de scurtă ședere pentru posesorii de pașapoarte ordinare, dar și Acordul privind cooperarea economică și tehnico-științifică în domeniul agriculturii. De asemenea, în cadrul vizitei premierului în Qatar, s-a discutat și despre lansarea unei curse aeriene directe dintre Doha-Chișinău-Doha, fapt care ar conecta R. Moldova la circuitul de transport al Orientului.
Pe parcursul vizitei sale, Natalia Gavrilița a avut o întâlnire și cu Președintele Camerei de Comerț a statului Quatar. În cadrul discuției, oficialii au abordat teme precum investiții în Republica Moldova precum și posibilitățile de export a produselor alimentare din țara noastră spre Qatar.
Părțile au discutat și despre consecințele de securitate și economice generate de războiul ruso-ucrainean, incertitudinile cu care se confruntă antreprenorii precum și eforturile R. Moldova de a deveni un stat-candidat la aderare în spațiul comunitar.
,,Am discutat situația regională, în contextul războiului din Ucraina, menționând faptul că țara noastră are nevoie de un sprijin solid pentru a remedia consecințele acestuia și a-și spori reziliența. Am subliniat că, în pofida dificultăților din această perioadă, atragerea investițiilor străine directe în economia națională rămâne un obiectiv prioritar, realizarea căruia va asigura stabilitatea și reluarea cursului de dezvoltare în toate domeniile. Am discutat subiecte legate de sectorul energetic din Republica Moldova și modul de cooperare pentru a fortifica securitatea energetică a țării, inclusiv prin crearea unor rezerve strategice, investiții în energia regenerabilă și diversificarea accesului la diverse surse de energie pe termen lung”, a menționat prim-ministrul.
Șefa Executivului a menționat și despre relațiile de colaborare dintre R. Moldova și statul Qatar. Pe final părțile au mai convenit și asupra intensificării de colaborare pe segmentul transformării digitale, preluarea și implementarea bunelor practici prin desfășurarea unor ateliere de lucru, promovarea instrumentelor de export prin susținerea întreprinderilor locale în vederea integrării în piețele noi de desfacere.
,,Am menționat în cadrul evenimentului că, în ultimul timp, colaborarea dintre cele două țări a cunoscut o ascensiune considerabilă, iar părțile rămân deschise spre dezvoltarea parteneriatului, fapt confirmat și prin semnarea a două Acorduri care extind cadrul legal bilateral”, a mai scris Natalia Gavrilița pe rețelele de socializare.
La final de discuții, Natalia Gavrilița l-a felicitat pe omologul său pentru progresele remarcabile înregistrate de Statul Qatar în domeniul economiei și i-a dorit succes în organizarea primului Campionat Mondial de fotbal într-un stat arab, care va avea loc la sfârșitul anului 2022.
Amintim că, vizita oficială a delegației moldovenești vine în contextul celebrării a 25 de ani de relații diplomatice între Republica Moldova și Statul Qatar, la invitația prim-ministrului qatarez.