Președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că, în cadrul ședinței nocturne la care s-au întrunit membrii PAS, nu a fost discutat subiectul invesirii în funcția de prim-ministru al consilierului Maiei Sandu, Dorin Recean. Igor Grosu a mai spus că, la moment, atenția fracțiunii este centrată asupra remanierilor din ministere.
„De ce credeți că nu aș fi putut fi în aceeași situație? Eu am candidat pentru funcția de prim-ministru. De ce sursele dumneavoastră nu admit așa ipoteză? Noi analizăm foarte atent și la rece toate evenimentele. La acest moment noi am considerat că este nevoie de careva intervenții pe anumite ministere. Ministerul economiei este unul foarte important, ne-am gândit că este nevoie de o persoană care are experiența și în legislativ. Cred că decizia este corectă. Nu este exclus faptul că vom interveni și pe alte domenii, nimic nu este bătut în cuie. Acum nu vorbim de guvern ci de remanieri în anumite ministere”, a spus Igor Grosu.
Președintele Parlamentului a mai comentat și demiterea ministrului economiei Sergiu Gaibu.
„Dumitru este binepregătit, cunoaște bine domeniul, a venit de fiecare dată cu inițiative foarte curajoas. El este o persoană convinsă că digitalizarea serviciilor trebuie să se producă cu o viteză mai mare. El a optat pentru introducerea plăților electonice și digitalizarea mediului de afaceri. Suntem în secolul XXI și umblăm încă cu banii în buzunar, când totul trebuie să fie făcut foarte lejer. Asta este o modalitate de a transparentiza economia. Acum este nevoie de un profil de ministru care să comunice mai bine cu mediul de afaceri”, a conchis politicianul.