Fostul vicespeaker al Parlamentului și vicepreședinte al Partidului politic „Șor”, Vladimir Vitiuc, ar fi fost reținut în această dimineață. Potrivit unor surse avizate din cadrul Procuraturii, Vladimir Vitiuc a fost reținut în această dimineață, în urma unor percheziții organizate de ofițerii Serviciului Informații și procurorii anticorupție, care au descins cu mai multe percheziții la domiciliile mai multor foști deputați din Parlamentul Republicii Moldova.
Menționăm că Vladimir Vitiuc a ajuns în vizorul Autorității Naționale de Integritate, în rezultatul unui control al averii inițiat în martie 2020. ANI a emis un act de constatare în privința fostului deputat care nu a reușit să justifice proveniența sumei totale de 2 947 659 lei.
Vladimir Vitiuc, în vârsta de 49 de ani, este un economist, manager, magistru în drept și politician moldovean, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2005. A reprezentat Partidul Comuniștilor din Republica Moldova în cinci legislaturi consecutive, în 2017 a trecut la Partidul Democrat, iar în 2020 la Partidul „Șor”. A fost vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova în 2015-2019 și 2020-2021.