Partidul Socialiștilor (PSRM) este în prezent singura alternativă actualei guvernări. Declarația aparține ex-președintelui Republicii Moldova, socialistul Igor Dodon, și a fost făcută în cadrul emisiunii „Общественный интерес” de la GAGAUZİYA RADİO TELEVİZİONU (GRT), un interviu publicat sâmbătă, 17 septembrie curent. În cadrul acestuia, se arată pro unui protest împotriva Maiei Sandu și a partidului care deține majoritatea parlamentară – PAS, scrie Realitatea.
Igor Dodon a amintit de anul 2015, atunci când el, în comun cu Andrei Năstase de la Plaforma DA, Maia Sandu de la PAS și Renato Usatîi de la Partidul Nostru, și-au unit forțele pentru a da jos guvernarea construită de Vlad Plahotniuc, pe atunci lider al PDM. În această ordine de idei, a propus să se facă o asemenea unire și împotriva actualei guvernări.
„Dacă nu vom face asta, vom fi lichidați câte unul. Trebuie să ne adunăm toți – și de dreapta și de stânga, pe un front comun, fără drapeluri de partid, pentru a obține demisia acestei conduceri, iar la alegerile anticipate fiecare va merge cu ideologia și programul său. Nu trebuie să ne temem, trebuie să ieșim”, a declarat ex-președintele Republicii Moldova.
Totuși, potrivit lui Igor Dodon, PSRM ar fi singura alternativă actualei guvernări.
„Nu există o echipă mai puternică. Ei trebuie să țină piept atacurilor, așa cum o fac eu. Nimeni din partid nu are problemele pe care le am eu. Și dacă eu pot să rezist, ei sunt obligați să o facă. Trebuie să fie pregătiți să ridice steagul și să meargă înainte, să se consolideze, să găsească limbă comună cu toți. Următoarea guvernare în Moldova se va baza pe socialiști. PAS va pierde toate alegerile viitoare: prezidențiale, parlamentare (sperăm, anticipate) și locale, care vor avea loc la sfârșitul anului 2023”.
Este de menționat că anume în această duminică, 18 septembrie curent, are loc un protest la Președinție organizat de Partidul ȘOR. Anterior, nu o singură dată socialiștii au solicitat demisia Maiei Sandu.