Prințul George și sora lui, prințesa Charlotte, au fost prezenți luni, 19 septembrie, la funeraliile străbunicii lor, regina Elisabeta a II-a. Copiii prințului William și ai ducesei Kate Middleton au ajuns la catedrala Westminster însoțiți de părinții lor, iar fotografii prezenți la ceremonie le-au surprins reacțiile, scrie impact.ro.
Prințul George și prințesa Charlotte și-au însoțit părinți la funeraliile reginei Elisabeta a II-a. În vârstă de 9 și, respectiv, 7 ani, cei doi moștenitori ai prințului William au ajuns la catedrala Westminster cu o mașină regală în care s-au aflat și părinții lor. Mezinul lui William și al lui Kate, prințul Louis, în vârstă de 4 ani, nu a fost prezent la înmormântarea reginei.
Prințul George, care până acum obișnuia să amuze audiența cu reacțiile sale de la evenimentele regale, de data aceasta i-a impresionat pe cei prezenți la ceremonie, dar și pe cei care au văzut imaginile ulterior. Micul prinț și sora sa păreau că au înțeles solemnitatea momentului, iar în imaginile surprinse de fotografi se vedea că micuții sunt triști și înțeleg că participă la o ceremonie în care o conduc pe ultimul drum pe străbunica lor.
Prințul George a purtat un costum bleumarin și cravată neagră și a stat, în mare parte cât a durat ceremonia religioasă, lângă tatăl său, îmbrăcat în uniformă militară. Prințesa Charlotte a fost îmbrăcată cu o pelerină neagră și a purtat și o pălărie de aceeași culoare la eveniment. Ducesa Kate Middleton a fost alături de copiii ei pe parcursul procesiunii și i-a ținut de mână, fiind o prezență liniștitoare pentru cei mici, care au participat la al doilea astfel de eveniment din viața lor, după moarte prințului Philip, de anul trecut.
Presa britanică scrie că William și Kate au cântărit intens decizia de a-și lua copiii cei mari la înmormântarea reginei, având în vedere că a fost un eveniment de o asemenea anvergură. Deși poate părea copleșitor pentru doi copii atât de mici (9 și 7 ani), Kate și William au decis până la urmă ca micuții să îi însoțească în ziua înmormântării reginei.