În regiunile Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie din Ucraina încep astăzi, 23 septembrie, așa numitele ,,referendumuri” de aderare a Federației Ruse. În toate cele patru regiuni referendumul se va desfășura până pe 27 septembrie inclusiv.
Luând în considerație termenele scurte și lipsa echipamentului tehnic, s-a decis renunțarea la votul electronic și utilizarea formularului tradițional cu buletine de vot pe hârtie. Pentru a asigura securitatea, votul la secțiile de votare va avea loc doar o zi – 27 septembrie. În celelalte zile, se va organiza vizita rezidenților sau votul „în teritoriile învecinate”.
Locuitorii din Donețk și Lugansk vor trebui să răspundă la întrebarea dacă susțin „Anexarea ca entitate constitutivă a Federației Ruse?”. În regiunile Zaporojie și Herson, întrebarea din buletinul de vot va fi următoarea: „Sunteți în favoarea secesiunii de Ucraina, a formării unui stat independent de către regiune și a intrării acestuia în Federația Rusă ca parte al Federației Ruse? ”
Vladimir Putin a declarat că Rusia va susține decizia locuitorilor din cele patru regiuni ucrainene cu privire la viitorul lor, pe care o vor lua în referendum.
În același timp, ministrul rus de externe Serghei Lavrov a menționat: „De la începutul operațiunii… am spus că popoarele teritoriilor respective ar trebui să-și decidă soarta, iar întreaga situație actuală confirmă că vor să fie stăpâni soarta lor”.
Este de menționat că Rusia nu controlează pe deplin niciuna dintre cele patru regiuni, cu doar aproximativ 60% din regiunea Donețk fiind în mâinile Rusiei. Cel patru zone reprezintă aproximativ 15% din teritoriul Ucrainei.
NATO a condamnat joi, 22 septembrie, planurile Moscovei de a organiza referendumuri în regiunile ocupate de Rusia în Ucraina și a cerut tuturor statelor să respingă ceea ce a numit „încercările flagrante ale Rusiei de cucerire teritorială”, relatează Reuters.
„Referendumuri simulate în regiunile Doneţk, Lugansk, Zaporojie și Herson din Ucraina nu au legitimitate și vor fi o încălcare flagrantă a Cartei ONU”, se arată într-un comunicat al Consiliului Atlanticului de Nord, din care face parte statele membre ale Alianței.
De altfel, OSCE – care monitorizează de regulă alegerile din multe țări – a declarat că rezultatele așa-numitelor referendumuri din aceste patru zone nu vor avea forță juridică, deoarece nu sunt conforme cu legislația ucraineană sau cu standardele internaționale, iar zonele nu sunt sigure pentru populație.
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a susţinut că planurile Moscovei privind desfăşurarea de referendumuri în regiuni ucrainene ocupate sunt o încălcare clară a Cartei Naţiunilor Unite.
,,Nu vom recunoaşte niciodată încercarea Rusiei de a-şi legitima ocuparea brutală şi ilegală de teritorii ucrainene”, a declarat şefa executivului UE în marja Adunării Generale a ONU.
,,A încerca să schimbi frontierele Ucrainei este total inacceptabil şi o încălcare clară a Cartei ONU şi a independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale Ucrainei‘”, a continuat ea.
Biroul președintelui Ucrainei a criticat de îndată anunțurile liderilor pro-ruși, și a catalogat organizarea referendumurilor din Ucraina ca provenind din „frica de înfrângere”.
„Un șantaj naiv cu amenințări și povești de groază despre „referendumuri”, „mobilizări” din partea celor care știu să lupte doar cu copiii și oamenii pașnici … Așa arată frica de înfrângere. Dușmanul se teme, manipulează primitiv”, a reacționat Andrei Iermak, șeful Biroului președintelui Ucrainei, citat de CNN, pe canalul său de Telegram.
Ministrul de Externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a dat asigurări că operațiunile militare ale armatei ucrainene pe teritoriile din sudul și estul țării vor continua în ciuda organizării referendumurilor, pe care le-a numit „prefăcătorii”.
Sham ‘referendums’ will not change anything. Neither will any hybrid ‘mobilization’. Russia has been and remains an aggressor illegally occupying parts of Ukrainian land. Ukraine has every right to liberate its territories and will keep liberating them whatever Russia has to say.
— Dmytro Kuleba (@DmytroKuleba) September 20, 2022