Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, reținut miercuri dimineață pentru 72 de ore, a declarat greva foamei. Anunțul a fost făcut de către avocatul lui Vasile Costiuc.
Potrivit apărătorului, liderul Partidului „Democraţia Acasă” a declarat greva foamei în semn de protest, a rugat să îi fie aduse cărți și niște pastile pentru că are probleme cu sistemul circulator și, de asemenea, a îndemnat la calm.
Sursa citată a mai menționat că Vasile Costiuc este bănuit pe două capete de acuzare – de spălare de bani și abuz de putere. „Noi considerăm că pentru această infracțiune, abuz de putere, el nu poate fi tras la răspundere deoarece nu deținea nicio funcție publică în acel moment. Iar în ce privește acuzația de spălare a banilor, nu sunt probe. Acum așteptăm acțiunile de urmărire penală”, a precizat avocatul lui Vasile Costiuc, miercuri seară.
Totodată, acesta a punctat că în termen de 72 de ore organul de urmărire penală urmează să stabilească, dacă îi înaintează sau nu învinuirea lui Vasile Costiuc.
Apărătorul a mai spus că va depune o plângere în baza reținerii lui Vasile Costiuc și efectuării perchezițiilor la domiciliul acestuia. „Vom face câteva acțiuni împotriva procesului verbal de percheziții. A fost ridicat doar telefonul. Organul de urmărire penală presupune că acțiunea a avut loc în 2008. Cum ar putea să fie păstrate probe într-un telefon cumpărat acum jumătate de an. Alte bunuri, alte înscrisuri nu au fost găsite și, în consecință, nu au fost ridicate”, a specificat avocatul într-un clip video publicat pe pagina de Facebook a Partidului „Democrația Acasă”.
De asemenea, el a mai remarcat că Vasile Costiuc a fost audiat în 2015–2016 în calitate de martor în dosarul cu pricina, iar orice persoană audiată în asemenea calitate nu poate fi recunoscută bănuită.
Amintim că preşedintele Partidului „Democraţia Acasă”, Vasile Costiuc, a fost reţinut miercuri dimineaţă, pentru 72 de ore, de către ofiţerii Centrului Naţional Anticorupţie, în dosarul Primăriei Durlești privind înstrăinarea frauduloasă a unor terenuri.
Articolul Liderul Partidului „Democrația Acasă” a intrat în greva foamei apare prima dată în InfoPrut.

Liderul Partidului „Democrația Acasă” a intrat în greva foamei
172