Prima pagină » Maia Sandu: Transnistria ar putea primi gaz din România. Care sunt condițiile

Maia Sandu: Transnistria ar putea primi gaz din România. Care sunt condițiile

de către alexandru
2 min citește

Dacă din 1 octombrie, Gazprom ar sista livrările de gaz către Republica Moldova, am putea primi gaz din România. Totuși, regiunea transnistreană va fi alimentată cu gaz doar dacă va plăti pentru el. Declarația a fost făcută de președintele R.Moldova, Maia Sandu, în cadrul emisiunii „Новая неделя” с Анатолием Голя de la TV8.

Cei din Transnistria, dacă sunt gata să plătească, dacă vor achita în avans precum partea dreaptă a Nistrului, atunci da. Dar dacă oamenii nu sunt dispuși să plătească, partea dreaptă nu poate achita pentru ei”, a precizat șeful statului.

Putem cumpăra atât prin Ucraina, cât și prin sudul Moldovei, nu avem probleme tehnice”, a subliniat Sandu.

Potrivit președintelui, de la 1 octombrie, Republica Moldova ar trebui să treacă la o altă formulă de calcul a prețului conform actualului contract cu Gazprom, iar prețul la gaz va deveni „mult mai mic”. Totuși, autoritățile cred că furnizorul rus ar putea găsi o scuză pentru a deconecta Moldova de la gaz, pentru a nu îl furniza la un preț atât de mic, scrie deschide.md

Facem totul astfel încât să nu fie necesar să cumpărăm volume mari, dar totul depinde de preț. Și vedem că astăzi, prețul de pe piață este unul, mâine altul. Toate acestea se întâmplă din cauza războiului din Ucraina și din cauza războiului gazelor”, a spus Maia Sandu.

Șeful statului mai consideră că posibila încetare a livrărilor după 1 octombrie din cauza nerespectării termenelor pentru auditul Moldovagaz este doar un motiv formal.

Faptul că nu se va efectua auditul nu poate fi un motiv. Pentru restructurarea datoriilor, acordul trebuia semnat pe 1 mai. Nu s-a întâmplat acest lucru și apoi, nu s-a întâmplat nimic. 1 octombrie nu este o dată în protocol care ar putea fi asociată cu faptul că acum nu există aceste acorduri de restructurare a datoriilor”, a declarat președintele.

Sandu a confirmat că dialogul dintre Republica Moldova și Federația Rusă a fost practic suspendat de la începutul războiului din Ucraina, acesta fiind minim.

Totodată, președintele a negat acuzațiile potrivit cărora autoritățile nu vor să negocieze prețurile la gaz cu Moscova.

În fiecare lună există încercări ale Guvernului de a revizui această formulă, dar Gazprom nu are nicio dorinţă”, a afirmat șeful statului.

Maia Sandu a dat asigurări că Republica Moldova nu va rămâne fără gaz iarna, deoarece există surse alternative, însă cea mai mare problemă rămâne „problema prețurilor”.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri