Prima pagină » Ministrul de Interne: Vlad Plahotniuc ar urma să fie extrădat în R. Moldova pe 25 septembrie

Ministrul de Interne: Vlad Plahotniuc ar urma să fie extrădat în R. Moldova pe 25 septembrie

de către alexandru
2 min citește

Vlad Plahotniuc ar urma să fie adus în R. Moldova pe 25 septembrie. Anunțul a fost făcut de ministrul de Interne, Daniella Misail-Nichitin, potrivit Deschide.md.

Potrivit demnitarului, Poliția deja a pregătit planul de extrădare.

„Respectiv, sunt analizate toate opțiunile posibile și, în cel mai scurt timp, va fi adus în R. Moldova”, a declarat ea jurnaliștilor.

Întrebată dacă este adevărat faptul că acesta ar urma să ajungă la Chișinău pe 25 septembrie, șeful MAI a dat un răspuns afirmativ, precizând că aceasta este o dată prealabilă.

„La moment, vorbim de rezervarea biletelor avia pentru echipa care urmează să plece și să asigure procedura de extrădare. Se așteaptă confirmările finale referitor la cursa aeriană. De aceasta am menționat că 25 septembrie este o dată preliminară”, a adăugat Misail-Nichitin.

Amintim că joi, 28 august,  la Atena a avut loc cea de-a doua ședință de judecată în cadrul căreia a fost examinată solicitarea autorităților de la Chișinău privind extrădarea lui Vlad Plahotniuc. Ședința s-a desfășurat cu ușile închise la solicitarea părții acuzate.

Ulterior, avocatul lui Vlad Plahotniuc, Lucian Rogac, a anunțat că magistrații eleni au dat curs solicitărilor și au acceptat extrădarea.

Săptămâna trecută, Rogac a anunțat că Ministerul Justiției din Grecia a acceptat extrădarea lui Plahotniuc.

În R. Moldova, Plahotniuc va fi judecat pe patru capete de acuzare.

Articolul Ministrul de Interne: Vlad Plahotniuc ar urma să fie extrădat în R. Moldova pe 25 septembrie apare prima dată în NordNews.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri