Un dialog între un șofer ucrainean și câțiva soldați ruși s-a viralizat pe internet, după ce ucraineanul s-a oferit să le tracteze tancul rămas fără combustibil înapoi în Rusia, scrie digi24.ro.
Dialogul a fost filmat din mașina ucraineanului, care oprește lângă un tanc pe marginea drumului. Filmulețul postat pe rețelele sociale s-a viralizat imediat.
Șofer ucrainean: – Ați pățit ceva, băieți? S-a stricat?
Soldați ruși: – Am rămas fără motorină.
Șofer ucrainean: – Vă pot tracta înapoi în Rusia?
Soldați ruși: [Râsete]
Șofer ucrainean: – Aveți idee unde mergeți?
Soldați ruși: – Nu, nu. La Kiev, la naiba. Ce spun la știri?
Șofer ucrainean: – Totul e de partea noastră, vă predați și sunteți prizonieri, pentru că nu știți încotro mergeți… Am întrebat un convoi întreg, oameni ca voi: nimeni nu știa unde se află și încotro se îndreaptă.
Post-ul Momentul în care un șofer ucrainean se oferă să tracteze înapoi în Rusia un tanc rămas fără combustibil. „Aveți idee unde mergeți?” apare prima dată în Unica.md.