Prima pagină » NEWS: Damir și Cojocaru au fost eliberați

NEWS: Damir și Cojocaru au fost eliberați

de către alexandru
2 min citește

Președintele Asociației FEA, Dorin Damir, finul fostului șef al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost eliberat din pușcărie.

Eliberat din pușcărie a fost și șeful suspendat din funcție al Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, vizat în același dosar, transmite ObiectivMedia cu referire la stiri.md.

Decizia a fost luată în urmă cu puțin timp, la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, care a respins demersurile procurorilor PCCOCS de prelungire a arestului în privința a doi inculpați pe dosarul angajărilor fictive în fosta Direcție nr. 5 a Inspectoratului Național de Investigații al Inspectoratul General al Poliției al MAI,

În privința lui Damir, magistrații au dispus plasarea acestuia în arest la domiciliu pentru 30 de zile, deși procurorii solicitaseră menținerea arestului preventiv.

În privința fostului șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, a fost dispus controlul judiciar pentru 60 de zile.

Deocamdată, instanța a pronunțat doar dispozitivul deciziei, fără partea motivantă. Totuși, potrivit legii, procurorii sunt în imposibilitate să o conteste la Curtea de Apel.

Articolul NEWS: Damir și Cojocaru au fost eliberați apare prima dată în Obiectiv Media.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri