Ministrul de externe Nicu Popescu a s-a întâlnit la MAEIE cu Tiago Antunes, secretarul de stat pentru afaceri europene al Portugaliei. Discuția s-a axat pe procesul de aderare al Republicii Moldova la UE și pe progresele înregistrate de autorități în implementarea recomandărilor Comisiei Europene.
„În acest sens, oficialii s-au referit la modalitățile prin care Republica Moldova poate fi susținută în continuare, atât pe calea reformelor, cât și pe calea aderării la UE”, se arată într-un comunicat emis de MAEIE.
„În ceea ce privește cooperarea bilaterală, am discutat despre oportunitățile de a întări relațiile politice, economice, comerciale și culturale. Am subliniat rolul important al comunității moldovenilor stabiliți în Portugalia în apropierea dintre cele două țări, comunitate care păstrează legături puternice cu Republica Moldova”, a declarat Nicu Popescu, ministrul de externe.