Prima pagină » Nicu Popescu s-a întâlnit la București cu omologul său, Bogdan Aurescu. Despre ce au discutat cei doi oficiali

Nicu Popescu s-a întâlnit la București cu omologul său, Bogdan Aurescu. Despre ce au discutat cei doi oficiali

de către
2 min citește

Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu a avut, marți, 12 octombrie, la București, o întâlnire cu omologul său român, Bogdan Aurescu. Cei doi oficiali au vorbit despre agenda de cooperare bilaterală, noul acord de asistență nerambursabilă, dar și despre susținerea consecventă a României pentru reformele din R. Moldova și a procesului de integrare europeană.

„Ne dorim proiecte de infrastructură de care să beneficieze cetățenii Republicii Moldova și ai României – în primul rând infrastructură feroviară, rutieră, inclusiv construcția podurilor între cele două maluri ale râului Prut”, a declarat Popescu.

De asemenea, ministrul de Externe a anunțat că cele două state vor dinamiza inițiativele privind interconectările energetice și vor accelera liberalizarea prețurilor pentru convorbirile în roaming.

Amintim că oficialul moldovean a mai fost la București la începutul lunii septembrie, unde a participat în calitate de invitat special la Reuniunea anuală a diplomației române.

Sursa: tv8.md

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri