Guvernul Republicii Moldova a votat numirea în funcție a doi secretari de stat ai Ministerului Justiției – Nadejda Burciu și Eduard Serbenco. Nadejda Burciu va fi secretară de stat în cadrul Ministerului Justiției, responsabilă de sistemul penitenciar și probațiune. Eduard Serbenco va fi secretar de stat tot în cadrul Ministerului Justiției, urmând să fie responsabil pentru relații internaționale, relații cu Curtea Constituțională.
Până în prezent, Nadejda Burciu a ocupat funcțiile de directoare adjunctă a Serviciului de Dezvoltare Liechtenstein (LED) Moldova, comunicatoare a Fondului Monetar Internațional, Reprezentanța rezidentă Chișinău, astistentă politică la Ambasada SUA la Chișinău, Președintă a Consiliului și consultantă la Centrul de Drept al Femeii din Moldova și altele.
Anterior, Eduard Serbenco a mai deținut funcția de Secretar de stat la Ministerul Justiției Republicii Moldova, în perioada 2017-2019, iar din anul 2015-2017 a deținut funcția de viceministru al aceluiași minister. Serbenco a fost prodecan și conferențiar la Facultatea de Drept a USM și consultant Consultant Național pentru Drepturile Omului în cadrul proiectului PNUD-Moldova din 2011-2012.