Prima pagină » Noul ambasador al SUA în Republica Moldova, mesaj de salut în limba română

Noul ambasador al SUA în Republica Moldova, mesaj de salut în limba română

de către alexandru
2 min citește

Kent Logsdon, noul Ambasador al Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, va ajunge în curând la Chișinău.
Astfel, diplomatul a transmis un mesaj de salut în limba română prin intermediul s-a prezentat și a menționat că a precizat că abia așteaptă să revină în Republica Moldova după ce a mai vizitat-o în 2003.
„Mi-am petrecut o mare parte din carieră din cariera diplomatică lucrând în Europa de Est, iar în 2003 am vizitat prima dată Chișinăul. Sunt convins că parteneriatul dintre țările noastre este puternic și va fi din ce în ce mai puternic. Aștept cu nerăbdare să extind prietenia noastră pe baza valorilor comune, cum ar fi respectul nostru pentru democrație și drepturile omului. Noi susținem antreprenoriatul și statul de drept, precum și importanța unei economii care funcționează pentru toată lumea”, a subliniat noul ambasador al SUA la Chișinău.
Totodată, Kent Logsdon, a precizat că va veni la Chișinău alături de soția sa, Michelle, iar cei doi copii, care studiază la universități din SUA, îi vor vizita în vacanțe.
„Eu și familia mea abia așteptăm să trăim toată frumusețea culturii și ospitalității pe care le are de oferit Republica Moldova. Suntem deosebit de încântați să ne întâlnim cu cetățenii Republicii Moldova. Vrem să vedem să vedem frumosul peisaj rural și desigur să ne bucurăm de faimosul vin moldovenesc. Atât eu, cât și Michelle suntem din Pennsylvania, un stat cunoscut pentru industrie, educație și agricultură. Suntem încântați să aflăm mai multe despre bogata istorie culturală a R. Moldova. Dorim să vizităm locuri importante ca Orheiul Vechi și Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Căușeni. Ne place să explorăm locuri noi și să facem drumeții”, a menționat diplomatul.
Totodată, el a precizat că în primele săptămâni de mandat se va întâlni cu liderii politici și de afaceri de la Chișinău, reprezentanții ai societății civile și reprezentanți din domeniul mass-media și al culturii.
„De asemenea sper să mă întâlnesc cu câți mai mulți dintre voi pe măsură ce călătoresc de la Briceni la  Tiraspol, la Cahul și pe întreg teritoriul cuprins între aceste orașe. (…) Avem o echipă talentată la Ambasada SUA la Chișinău și aștept cu nerăbdare să lucrez cu ei și cu voi toți pentru a susține relația noastră”, a punctat Kent Logsdon.
Mesajul integral al noului ambasadorului SUA la Chișinău, Kent Logsdon, poate fi văzut mai jos.

Amintim că la sfârșitul anului trecut, noul ambasador al SUA în Republica Moldova, Kent Logsdon, a depus, la Washington, jurământul de intrare în funcție.
Diplomatul deține o diplomă de master în relații internaționale de la Universitatea din Virginia și o diplomă de licență în guvernare de la Universitatea Notre Dame. Este membru de carieră al Serviciului Diplomatic de nivel superior și a fost șef de cabinet al Subsecretarului pentru Creștere Economică, Energie și Mediu, iar înainte de aceasta, a fost asistent principal adjunct al Secretarului de Stat în Biroul Resurse Energetice. A fost, de asemenea, șef adjunct al misiunii Ambasadei SUA la Berlin, Germania, servind ca însărcinat cu afaceri, din ianuarie 2017 până în mai 2018.
Ambasadorul Logsdon vorbește limbile rusă, ucraineană, thailandeză și germană, iar acum studiază limba română.
Articolul Noul ambasador al SUA în Republica Moldova, mesaj de salut în limba română apare prima dată în InfoPrut.

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri