Prin declarația adjunctului comandantului Districtului militar „Centru”, Rustam Minnekaev, precum că unul dintre scopurile invaziei în Ucraina ar fi crearea unui coridor către regiunea transnistreană, Moscova a anunțat public că nu a renunțat la proiectul „Novorossia”, elaborat încă în anul 2014. De această părere este deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, membrul Comisiei securitate națională, apărare și ordine publică a Parlamentului, Oazu Nantoi.
La solicitarea reporterilor Deschide.MD de a comenta declarațiile lui Minnekaev, precum că „controlul asupra sudului Ucrainei reprezintă o altă ieșire către Transnistria, unde se înregistrează cazuri de intimidare a vorbitorilor de limba rusă”, Oazu Nantoi a precizat că acestea nu sunt o noutate.
„Nu este nimic nou. Este vorba despre revenire la scenariul anului 2014 care se numește „Novorossia”, care presupune izolarea Ucrainei de litoralul Mării Negre și Mării Azov, cu ieșirea la Odesa. La data de 2 februarie 2014, când în autonomia găgăuză a fost realizat pretinsul referendum cu implicarea Irinei Vlah, lui Igor Dodon, susținerea lui Ion Ceban, acela tot a fost un element al scenariului de proclamare a „Republicii Bugeac”, compuse din autonomia găgăuză, raionul Taraclia și localitățile din regiunea Odesa, populate preponderent de găgăuzi. Aceasta urma să aibă o ieșire la Transnistria, unde, la comanda administrației de la Kremlin, au fost realizate sondaje sociologice prin care era tatonată opinia locuitorilor din stânga Nistrului cu privire la participarea în proiectul „Novorossia”. Rusia nu a renunțat niciodată la scenariul de nimicire a statului ucrainean. Un element al acestui scenariu este realizarea proiectului „Novorossia” care a fost anunțat public de acest militar rus”, a spus el.
Întrebat ce acțiuni ar urma să întreprindă autoritățile de la Chișinău după asemenea declarații, parlamentarul a spus că acum totul depinde de Ucraina.
„Dacă m-ați fi întrebat la 27 august 1991, poate eu aș fi avut mai multe variante. Dar acum – schimbăm scutecul și așteptăm… Totul depinde de Ucraina care luptă în teren cu armata rusească. Dacă Ucraina nu va rezista, atunci eu nu am motive să fiu optimist. R.Moldova are pe teritoriul său trupe ruse, chiar dacă acestea sunt convențional funcționale. Avem la Chișinău coloana a 5-a care s-a alarmat în legătura cu interzicerea simbolurilor regimului putinist. Nu suntem stat membru al NATO. Statutul nostru declarat de neutralitate este sfidat din start de Federația Rusă. Pot să aduc aminte despre faptul că la data de 2 mai 2017, când Curtea Constituțională a declarat că teritoriul din stânga Nistrului este ocupat”, a mai spus Oazu Nantoi.
Parlamentarul a adăugat că 30 de ani, în loc de soluționarea problemei transnistrene, politicienii de la Chișinău s-au ocupat de furt, implicându-se, inclusiv, în contrabandă. În acest sens, la ora actuală, susține Oazu Nantoi, moldovenilor le rămâne doar să spere că Ucraina va rezista și va salva și R.Moldova.