Prima pagină » Peste 250 milioane de lei pentru indemnizaţiile destinate familiilor cu copii, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și ajutorul social

Peste 250 milioane de lei pentru indemnizaţiile destinate familiilor cu copii, indemnizațiile pentru incapacitate temporară de muncă și ajutorul social

de către alexandru
2 min citește

Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS) a efectuat vineri finanţarea indemnizaţiilor destinate familiilor cu copii, indemnizațiilor pentru incapacitate temporară de muncă și a ajutorului social în valoare totală de peste 250 milioane de lei.

Astfel, în conformitate cu graficul prestaţiilor sociale pentru luna august au fost finanţate indemnizațiile unice la nașterea copilului, paternale, pentru îngrijirea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani, pentru creşterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani, pentru creșterea copiilor gemeni, indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă, precum şi ajutorul social.

Beneficiarii vor putea ridica banii după procesarea plăților de către prestatorii de servicii de plată în cadrul serviciului guvernamental de plăţi electronice (MPay). Lista prestatorilor de servicii de plată poate fi găsită aici.

Reiterăm că, statutul certificatului medical poate fi verificat online, accesând rubrica „Statutul certificatului medical” pe pagina web oficială www.cnas.gov.md și introducând în câmpul respectiv seria şi numărul certificatului (detalii aici).

Pentru a obţine mai multe informaţii cetăţenii pot apela la Centrul de Apel la numărul de telefon 022 257 777, anunță CNAS.

Sursa: NordNews.md

Pe aceiași temă

Acest site folosește cookie-uri pentru a îmbunătăți experiența ta. Accept

Politica de confidențialitate și cookie-uri